28 mai 2015

Originea monedei naționale

Originea monedei naționale
(Scurt istoric al leului românesc)

   Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.
Löwenthaler olandez (Taler-leu) emis în 1660
    În secolul al XVII-lea, în statele românești se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau gravat pe ei un leu rampant.
   În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
   Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.
   Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
   Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari”),
   Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.
   La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867.
   În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.
   La 3 martie 1870, se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble”, care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.
 
Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.
   La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
   Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5, 10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles.
   În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.Bancnote 50 bani, 25 bani, 10 bani, Ferdinand 1917
 
 dimensiunile 27,5 x 38 mm
 
Bancnota de 10 bani a intrat în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) drept cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă în 1917, are ștampila Ministerului de Finanțe al României și are dimensiunile 27,5 x 38 mm.

   După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble rusești) din teritoriile nou dobândite precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană. Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial.
   Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.
   În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar.
   În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire de denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalități de schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parități variau între 20 și 400 de lei vechi pentru 1 leu nou. Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.
   
   Toate aceste bancnote au cunoscut două tipuri: cu serie și număr de culoare albastră (tipărite în România) și cu serie și număr de culoare roșie (tipărite în Cehoslovacia).În 1966 se emit monede și bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea rămânând în circulație până după Revoluția română din 1989.
   În timpul regimului comunist, s-a renunțat la standardul aurului după ce au fost necesare ajustări drastice pentru a preveni inflația în urma denominărilor. După această decizie, leul și-a pierdut paritatea de schimb cu monedele străine și între 1970 și 1989, rata de schimb a fost stabilită de conducere prin măsuri legislative. Rata de schimb era utilizată de regim pentru a calcula valoarea comerțului către alte state. În România nu se putea găsi valută și nici nu putea fi vândută persoanelor private. Posesia sau vânzarea de valută era o faptă penală care putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. Comerțul extern era considerat parte a altui circuit economic decât cel intern și i se acorda o importanță sporită.
   Au apărut, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) și 10.000 lei (1994).Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 și a doua din 1992.Bancnotele de 1.000 lei și 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără stemă) și a doua din 1993 (cu stemă).
   Bancnotele de 10.000 lei și 500.000 lei au avut două emisiuni, prima fiind semnată de Emil Iota Ghizari, guvernator interimar al BNR în perioada în care Mugur Isărescu era prim-ministru al României. După revenirea în fruntea BNR a lui Mugur Isărescu, acesta a emis două noi tipuri de bancnote de 10.000 lei și 500.000 lei, identice cu primele, dar cu semnătura sa.

Este de remarcat faptul că bancnota de 1.000.000 de lei a intrat în Cartea Recordurilor - fiind bancnota de plastic cu cea mai mare valoare nominală din lume.
   La finalul acestui articol, amintim elementele de siguranță ale bancnotei românești care sunt: banda iridiscentă, firul de siguranță, filigranul, fereastra transparentă, imprimarea în relief, microperforațiile (de la 50 de lei în sus).


Mai multe informații detaliate le găsiți la sursa acestui material: ro.wikipedia.org

   

27 mai 2015

Momentul care a marcat profund istoria României

Momentul care a marcat profund istoria României

   Astăzi se împlinesc 415 ani de la un moment care a marcat profund istoria României. Pe 27 mai 1600, Mihai Viteazul unea Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.
   A reuşit astfel ceea ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci, unirea celor trei principate romane, devenind în acest fel un simbol al luptei pentru independenţă şi unitate.
   I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul să înfrunte forţa uriaşă a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar şi toate celelalte naţiuni vremelnic potrivnice din jurul României: ungurii, polonezii, tătarii şi ruşii.
   Alungat, dar reîntors vitejeşte un an mai târziu, Mihai Viteazul a fost victima unui omor premeditat, în dimineaţa zilei de 9 august 1601, pe câmpia Turzii. „Si căzu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru că nu ştiuse nici se împrileji sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc...
   Pentru multa vreme i s-a mai spus si Mihai Patrascu, fiul voievodului Patrascu cel Bun (si, implicit, frate al domnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, in mod eronat, o filiatie nobila care sa ii legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti si, apoi, al Ardealului si Tarii Moldovei. Izvoarele istorice sustin insa falsitatea unei asemenea teorii. Cert este ca Mihai s-a nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patrascu cel Bun. Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte, acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, "o vaduva frumoasa si bogata din zona Ialomitei", o femeie de neam grec din impresionanta familie a Cantacuzinilor.
 
„In tara mea as fi putut sa raman linistit si sigur, fara nici o teama, daca nu m-ar fi chemat credinta mea fata de crestinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei” - Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 catre imparatul Rudolf al II-lea.

Sursa materialului: Descoperă.ro

Misterul Ceres

Misterul Planetei Ceres

   Ceres (denumire completă: 1 Ceres) este o planetă pitică aflată în centura de asteroizi aflată între orbitele planetelor Marte și Jupiter.
   Clasificarea lui Ceres a fost schimbată de mai multe ori. După descoperirea sa, Ceres a fost considerat planetă, dar după aceea a fost reclasificat ca asteroid rămânând așa peste 150 de ani. Pe 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internaționale în care a fost schimbată definiția termenului de planetă, Ceres a primit statutul de planetă pitică.Ceres a fost primul obiect descoperit din centura de asteroizi, din această cauză primind prefixul 1. Este considerat ca fiind cel mai mare asteroid din sistemul solar. Prima sa observare a avut loc la 1 ianuarie 1801 în Palermo (Sicilia) și îi aparține lui Giuseppe Piazzi. Inițial a fost numit Ceres Ferdinandea, după personajul mitologic Ceres (zeița romană a plantelor și a iubirii materne) și după numele regelui Ferdinand al III-lea al Siciliei (cunoscut și ca Ferdinand al IV-lea al Neapolelui sau Ferdinand I al celor două Sicilii).Ceres are un diametru polar de aproximativ 975.6 ± 1.8 km și o masă de 9,43 ± 0,07×1020 kg și este din ambele puncte de vedere cel mai mare obiect din centura principală. Masa lui reprezintă aproximativ 40% din masa totală evaluată a tuturor asteroizilor din Sistemul Solar. În comparație cu Luna el are însă o masă de numai 40%.
 
NASA a trimis spre Ceres sonda Dawn, în cadrul unei misiuni cu un buget de 473 de milioane de dolari, în scopul de a verifica ipotezele privind originea acestui corp cosmic. Una dintre aceste ipoteze susține că această planetă pitică ar fi de fapt un embrion planetar bogat în apă, o relicvă rămasă de la formarea sistemului nostru solar în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
   Aflată pe orbită în jurul lui Ceres din 6 martie, la capătul unui drum de 7 ani și jumătate prin spațiu, sonda Dawn și-a concentrat aparatele de la bord asupra a două pete strălucitoare de la suprafața planetei pitice în căutarea informațiilor despre identitatea chimică și fizică a acestui corp cosmic.
   Ceres se află la 414 milioane de kilometri față de Soare și are nevoie de 4,61 de ani tereștri pentru a-și încheia mișcarea de revoluție. Cu un diametru de aproximativ 950 de kilometri, acest planetoid este cel mai mare obiect din centura de asteroizi — suficient de masiv pentru ca sub influența gravitației să capete forma sferică.
 
Sonda spaţială Dawn, aflată pe orbita planetei pitice Ceres de pe 6 martie, a realizat o fotografie care i-a lăsat fără explicaţii pe oamenii de ştiinţă.Imaginea de înaltă rezoluţie făcută publică de NASA a fost suprinsă de sonda spaţială Dawn în timp ce orbita la mai bine de 7.200 de kilometri deasupra suprafeţei planetei.În fotografie este vizibil un grup de pete sclipitoare pe suprafaţa planetei pitice Ceres.
   Specialiştii NASA estimează că craterul unde au fost surprinse petele sclipitoare are un diametru de aproape 92 de kilometri.Oamenii de ştiinţă cunosc fenomenul încă din anul 2004, când telescopul Hubble a surprins o serie de imagini ale planetei Ceres. Odată cu creşterea rezoluţiei fotografiilor a crescut însă şi curiozitatea acestora.
 
   Teoriile actuale explică existenţa acestor pete strălucitoare ca fiind gheaţă, cel mai probabil scoasă la suprafaţă de impactul cu un alt corp ceresc, existenţa în acel perimetru a unui vulcan de gheaţă sau gheizer şi existenţa unor depozite de sare în acel crater.NASA menţionează că dacă Ceres ar fi alcătuită doar în proporţie de 25% din apă volumul acesteia ar fi mai mare decât cel care poate fi găsit pe Pământ.
   Planeta Ceres rămâne în continuare plină de surprinzătoare mistere !

Sursa materialului: wikipedia .descopera.ro , agerpres


5 februarie 2015

20 septembrie 2014

Ielele pustiului

                                                       
 Bine v-am regăsit, de această dată în misterul liricii...
Ielele pustiului

Când Luna strănută praful stelelor
Iar Pământul îl trece-n aurore,
Începe-n pustiu dansul Ielelor,
Nevăzute de zeii tainicelor ore...

Deşertu-i albit de frigul galactic,
Cadânele iadului îl ridică spre stele,
Cu dansul deşănţat şi frenetic,
În ritualul ştiut doar de ele...

Nimfe nebune scăpate din altar,
Preutesele unui rege-zeu blamat,
Se oferă flăcăilor vrajiţi în dar,
Amăgindu-i cu dulcele păcat...

Pierduţi şi fără de scăpare,
În amăgirea perverselor clipe,
Uitaţi apoi în veşnică visare,
Rătăcind cu minţile rătăcite...

Când Luna străluce-argintiu,
Când Pământu-i mângâiat de stele,
Stai lângă zâna ta,nu în pustiu,
De nu vrei să te întâlneşti cu iele...

Sau poate...

Emilian Lican-19.09.2014
Imagine prelucrare:internet