Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările

28 mai 2015

Originea monedei naționale

Originea monedei naționale
(Scurt istoric al leului românesc)

   Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.
Löwenthaler olandez (Taler-leu) emis în 1660
    În secolul al XVII-lea, în statele românești se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau gravat pe ei un leu rampant.
   În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
   Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.
   Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
   Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari”),
   Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.
   La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867.
   În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.
   La 3 martie 1870, se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble”, care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.
 
Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.
   La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
   Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5, 10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles.
   În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.Bancnote 50 bani, 25 bani, 10 bani, Ferdinand 1917
 
 dimensiunile 27,5 x 38 mm
 
Bancnota de 10 bani a intrat în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) drept cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă în 1917, are ștampila Ministerului de Finanțe al României și are dimensiunile 27,5 x 38 mm.

   După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble rusești) din teritoriile nou dobândite precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană. Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial.
   Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.
   În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar.
   În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire de denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalități de schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parități variau între 20 și 400 de lei vechi pentru 1 leu nou. Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.
   
   Toate aceste bancnote au cunoscut două tipuri: cu serie și număr de culoare albastră (tipărite în România) și cu serie și număr de culoare roșie (tipărite în Cehoslovacia).În 1966 se emit monede și bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea rămânând în circulație până după Revoluția română din 1989.
   În timpul regimului comunist, s-a renunțat la standardul aurului după ce au fost necesare ajustări drastice pentru a preveni inflația în urma denominărilor. După această decizie, leul și-a pierdut paritatea de schimb cu monedele străine și între 1970 și 1989, rata de schimb a fost stabilită de conducere prin măsuri legislative. Rata de schimb era utilizată de regim pentru a calcula valoarea comerțului către alte state. În România nu se putea găsi valută și nici nu putea fi vândută persoanelor private. Posesia sau vânzarea de valută era o faptă penală care putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. Comerțul extern era considerat parte a altui circuit economic decât cel intern și i se acorda o importanță sporită.
   Au apărut, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) și 10.000 lei (1994).Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 și a doua din 1992.Bancnotele de 1.000 lei și 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără stemă) și a doua din 1993 (cu stemă).
   Bancnotele de 10.000 lei și 500.000 lei au avut două emisiuni, prima fiind semnată de Emil Iota Ghizari, guvernator interimar al BNR în perioada în care Mugur Isărescu era prim-ministru al României. După revenirea în fruntea BNR a lui Mugur Isărescu, acesta a emis două noi tipuri de bancnote de 10.000 lei și 500.000 lei, identice cu primele, dar cu semnătura sa.

Este de remarcat faptul că bancnota de 1.000.000 de lei a intrat în Cartea Recordurilor - fiind bancnota de plastic cu cea mai mare valoare nominală din lume.
   La finalul acestui articol, amintim elementele de siguranță ale bancnotei românești care sunt: banda iridiscentă, firul de siguranță, filigranul, fereastra transparentă, imprimarea în relief, microperforațiile (de la 50 de lei în sus).


Mai multe informații detaliate le găsiți la sursa acestui material: ro.wikipedia.org

   

16 ianuarie 2014

Filosofia norocului


Este interesantă această mereu polemizată discuţie despre noroc.Îmi amintesc de un banc vechi cu Bulă acest Păcală contemporan al zilelor noastre.Bulă se ruga în fiecare zi la Dumnezeu să-i dea şi lui ,,noroc" la loterie.Se ruga săracul de el cu lacrimi în ochi în fiecare seară:,,dă-mi Doamne şi mie noroc să câştig la loterie că sunt tare necăjit..." Ţi-se rupea inima dacă l-ai fi auzit şi cum termina rugăciunea de seară ,conştiincios cu :,,Tatal Nostru...".În una din minunatele nopţi carpatine, Dumnezeu Sătul de Bulă se hotărăşte Să-i dea şi lui  o fărâmă de noroc la loterie.Trece o lună şi-l aude din nou pe Bulă rugându-se pentru noroc.,,Ce se întâmpla" se Întreba Mirat Dumnezeu doar I-am aranjat să câştige la loto!? Înciudat Dumnezeu se pune pe verificări că doar El E Cel mai Tare din Împărăţia Cerurilor Şi A Pământurilor ,cheamă D.N.A.-ul sfinţilor,pe şeful penitenciarelor Iadului,pe şeful D.V.P.D..-ului(Direcţia Verificărilor Poruncilor Domnului) şi îi pune la treabă...După un timp în liniştea Raiului iar se aud tînguielile de acum enervante ale lui Bulă...Dumnezeu supărat îl cheamă pe Sf. Petru şi-l întreabă cum merge ancheta.Sf. Petru îi spune tremurâdu-i sfintele picioare:,,Doamne, avem doua luni pământene de când sperăm să pună păcătosul măcar o singură variantă la loto ăla al lor din Carpaţi...
 
   Da cam aşa stă treaba cu norocul,ne plângem soarta,aşteptând să pice din cer cu noroc peste capul nostru,dar nu facem nimic spre câştigarea lui...Dar ne plângem şi tot ne plângem,uitând de multe ori că adevăratul noroc nu stă în bunuri materiale ci mai degrabă în a fi sănătos şi în a fi înconjuraţi de dragoste...
   Un adevărat noroc este şi dacă găsim un ,,job" bun şi cât mai sigur,dar şi aici uităm că fără ,,sănătate",parcă e degeaba.
   Norocul îţi arată semnele sale,trebuie doar să nu fi cu gănduri posomorâte să fi optimist,vesel şi cu credinţă în Dumnezeu şi sunt convins că atunci vei fi concentrat la cei din jurul tău,că şi ei au aceleeaşi probleme,vei încerca să-i ajuţi şi în felul acesta te vei ajuta şi pe tine.
   Închei cu o promisiune: am să mă rog să câştige la loto toţi cititorii acestui articol.Oare ce s-ar întâmpla?

                          o.c.emilian                       16.01.2014