Se afișează postările cu eticheta Bogdan Petriceicu Hasdeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bogdan Petriceicu Hasdeu. Afișați toate postările

13 februarie 2014

Fantome

 
Iulia Hasdeu 

   Mit sau realitate, înfricoşător sau din contră incitant, este un subiect care a făcut deliciul numeroaselor generaţii de oameni de-a lungul istoriei. Este un subiect atât de vechi, aproape la fel de vechi cu apariţia conştiinţei de sine a omului. Ce sunt fantomele? Unii ,,specialişti" cred că sunt sufletele rătăcite ale celor decedaţi, alţii sunt de părere că sunt forme de energie rămasă captivă în spaţiul nostru temporal. Probabil că adevărul este undeva la mijloc şi sunt de părere că orice este posibil atâta timp cât s-au adus dovezi foto, video şi audio despre aceste ,,apariţii". Majoritatea acestor dovezi au fost totuşi ,,demontate" şi s-au dovedit a fi doar simple sau mai bine zis complicate trucaje montate până la arta realităţii (n.a.)... Alta este situaţia cazurilor care s-au dovedit a fi autentice, sau nu au putut fi argumentate negativ. Ele, apariţiile, te lasă ,,mască" şi mulţi dintre sceptici rămân fără cuvinte... Este un subiect atât de fascinant încât a siderat copilăria fiecăruia dintre noi, fie seara cu istorioare înainte de culcare, fie în jurul focului de tabără înconjuraţi de misterioase zgomote ale nopţii, uşor alungate de neregulatele limbi de foc, care vrând-nevrând te făceau să povesteşti întâmplări auzite de la alţii sau care credea-i că ţi s-au întâmplat chiar ţie...
   De departe probabil cea mai impresionantă întâmplare este cea celebrului român Bogdan Petriceicu Hasdeu, una dintre cele mai importante personalităţi culturale din România. În anul 1888 după moartea singurului său copil-Iulia Hasdeu care la numai 19 ani a fost ucisă de bacilul koch, Bogdan Petriceicu Hasdeu afectat de moartea fetei sale a început să practice spiritismul în speranţa de a fi lângă Iulia chiar şi după moarte. În acest scop a construit ,,Castelul Iulia Hasdeu" de la Câmpina unde aveau loc şedinţe de spiritism. Oamenii credibili ai vremurilor de atunci care au participat la aceste şedinţe au susţinut vădit tulburaţi că a reuşit să o aducă din ,,lumea sufletelor" şi să comunice cu ea.
         Bogdan Petriceicu Hasdeu a murit în anul 1907 la Câmpina, ultimii ani petrecând-i aproape obsesiv la castelul care ulterior a devenit şi locul ritualurilor masonice cunoscut fiind şi ca un membru valoros al Masoneriei, reuşind chiar să unească şi să întărească lojile din România.
           Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar circulă istorioare printre localnicii din jurul ,,Castelului Iulia Hasdeu", cum că de multe ori o aud pe Iulia căntând la pian, iar alţii descriu că au vâzut de multe ori o tânără la ferestrele castelului. Unii pretind că au auzit-o în unele nopţi chiar plângând... Toţi sau mirat şi în urma cercetărilor ocazionale s-a dovedit că deşi locul era încuiat, fenomene inexplicabile au loc între zidurile castelului...


                                                        o.c.emilian         13.02.2014