Ielele pustiului

                                                       

 Bine v-am regăsit, de această dată în misterul liricii...

Ielele pustiului

Când Luna strănută praful stelelor

Iar Pământul îl trece-n aurore,

Începe-n pustiu dansul Ielelor,

Nevăzute de zeii tainicelor ore...

Deşertu-i albit de frigul galactic,

Cadânele iadului îl ridică spre stele,

Cu dansul deşănţat şi frenetic,

În ritualul ştiut doar de ele...

Nimfe nebune scăpate din altar,

Preutesele unui rege-zeu blamat,

Se oferă flăcăilor vrajiţi în dar,

Amăgindu-i cu dulcele păcat...

Pierduţi şi fără de scăpare,

În amăgirea perverselor clipe,

Uitaţi apoi în veşnică visare,

Rătăcind cu minţile rătăcite...

Când Luna străluce-argintiu,

Când Pământu-i mângâiat de stele,

Stai lângă zâna ta,nu în pustiu,

De nu vrei să te întâlneşti cu iele...

Sau poate...

Emilian Lican-19.09.2014

Imagine prelucrare:internet