Nu mai este o noutate pentru multă lume cum că România are de recuperat sume colosale de bani de la alte state. Unele dintre ele chiar foarte bine dezvoltate, puternice din punct de vedere economic. Voi prezenta aşa ca un remeber câteva astfel de cazuri.
În timp ce guvernele României care s-au tot perindat la cârma ţării au făcut umilitoare plecăciuni diverselor instituţii financiare internaţionale pentru acordarea de împrumuturi împovărătoare pentru acest popor, dobânzile uimitoare ale împrumuturilor mai vechi creşteau vertiginos pe fiecare secundă. Misterioase par aceste paradoxuri când ţări precum Rusia, Germania, Irak, Libia, Siria, Mozambic, Ukraina, Cuba, Egipt, Vietnam, Angola, Zambia şi astea sunt doar ţări care au datorii mai importante către România, lista fiind în realitate mult mai lungă...
Să le analizăm pe rând:
Rusia este de departe cel mai vechi datornic al României. Tezaurul României este tezaurul care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial și care nu a mai fost niciodată returnat în întregime. El includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parțial restituit în trei tranșe separate în anii 1935, 1956 și 2008 ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia. La 4 iulie 2003 s-a încheiat Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă. Partea rusă a refuzat reglarea problemei tezaurului prin tratat. În schimb s-a agreat totuși constituirea unei comisii de istorici români și ruși care să studieze această speță. Comisia s-a întâlnit pentru prima dată în perioada 19- 21 octombrie 2004 la București, copreședinții acesteia fiind profesorul Ioan Scurtu, respectiv academicianul Alexandr Oganovici Ciubarian. Cu toate acestea lucrările comisiei nu au avansat foarte mult până în prezent.
În 19 aprilie 2004 firma germană Capital Consulting a transmis către Banca Națională a României o ofertă de retrocedare a celor 93,4 tone de aur din partea Moscovei dar BNR nu a răspuns niciodată acestei oferte venită pe canale private din partea Kremlinului.
Germania are către România o datorie restantă încă din anul 1947. Pare surprinzător dar aşa şi este. Profesorul doctor Radu Eugen Golban care a fost concediat de la Universitatea de Vest din Timisoara pentru că a descoperit datoria istorică a Germaniei față de România, este contrazis de Banca Natională a României. Purtătorul de cuvânt al acestei instituții, Adrian Vasilescu, spune că presupusa datorie este mai mică, de aproximativ un miliard de mărci germane. Contactat de Business24, Adrian Vasilescu recunoaște că Germania ar avea o datorie față de România dar precizează că este vorba de o "restanță" care datează din 1947 de pe vremea schimburilor cu mărfuri dintre cele două state. De atunci , ar fi existat un sold de aproximativ un miliard de marci germane", explică Vasilescu si adaugă că acești bani nu mai pot fi recuperați pentru că ,,nu exista nici un fel de document și nici o creanță". Ciudat nu-i aşa? Oare care lojă francmasonică dirijează în aşa fel datoriile financiare pe care le are de recuperat România urmărind să nu recuperăm nimic dar să ne îndatorăm până la vânzarea acestei ţări, bucată cu bucată... După calculele făcute de profesorul Radu Eugen Golban, banii ar fi de miliarde de euro.
Irak În 2005 datoria Irakului către România era de 2,6 miliarde de dolari. Relația privilegiată pe care Nicolae Ceaușescu a avut-o cu Sadam Hussein a făcut ca România să investească enorm în Irak. Noi le-am facut drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici de ciment și armament, lucrari de irigații. Ei ar fi trebuit să ne dea petrol și bani.Ce s-a întâmplat cu datoria? Clubul de la Paris, aceeași instanță care în 1981 obliga România să își plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertăm datoria statului irakian în proporție de 80%, mai bine de 2 miliarde de dolari iar restul datoriei a fost eșalonată pe 23 de ani cu 5 ani de grație. Prin urmare Irakul își termină de plătit datoriile abia în 2028. Același model s-a aplicat și în cazul altor țări. România a fost obligată să uite de banii pe care îi avea de primit.
Libia. Relația deosebită a lui Ceaușescu cu colonelul Ghaddafi a fost fructificată în nenumărate contracte comerciale. Noi am făcut în Libia drumuri, zeci de școli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au fost marinimoși și au permis românilor să concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani cu posibilitate de prelungire. Până în 1993, statul român a investit acolo peste 50 de milione de dolari. Guvernul Văcăroiu vinde concesiunea unor spanioli. Tranzacția se derulează prin Rompetrol, companie a statului. O parte din plată se face la încheierea tranzacției iar restul de bani 85 de milioane de dolari urmând să fie platiți în timp. Rompetrol se privatizează, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat ci în conturile companiei. Reprezentanții companiei petroliere sunt cat se poate de fermi, nu au de gând să dea statului nici un ban. Așa că incompetența sau interesul celor de la Finanțe adaugă noi sume pe lista banilor pierduți de Romania. Mai trebuie precizat doar că din zăcămintele din Murzuk, înainte de criza libiană, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard și jumatate de dolari. În plus, din Libia au mai rămas de recuperat și alte cateva zeci de milioane de dolari pentru drumurile făcute de români. Nu ştiu dacă în acest caz mult blamata masonerie ar mai putea fi acuzată, cred că aici au primat multe interese pur personale ale unor compatrioţi care mai devreme sau mai târziu vor da socoteală...
Mozambic. În 2007 printr-un acord semnat s-a redus datoria externă a Mozambicului față de România cu 90%, cu condiția ca restul s-o platească. În 2007 Mozambicul se arată dispus să dea proprietăți în locul datoriei. Ciudat lucru dar noi nu doar ca nu primim proprietăți în Mozambic ci iertăm o datorie de 126 de milioane de dolari.
Siria. Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de ciment, combinate chimice, irigații pe mii de hectare. Investițiile s-au derulat prin Industrial Export, o companie a statului. În 1990 datoria Siriei se ridica la o suta de milioane de dolari. După revoluție, Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de dolari. Secretarul de stat cel care se ocupa de recuperarea datoriilor externe, habar n-are de soarta celor 36 de milioane venite din Siria.
Ukraina. Un loc în care Romania a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum această investiție nici măcar nu apare pe o listă oficială pentru recuperare. Dolinska-Un oraș ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România. Pentru cei mai mulți dintre noi numele nu înseamnă nimic. Orașul este construit de romani. Noi le-am făcut spitalul, școala, primăria, blocurile și drumurile. Lângă oraș se întinde combinatul-Un colos pe 1300 de hectare. Povestea eșecului de la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci țări socialiste au început lucrările la acest obiectiv imens din care urmau să primească minereu. În '97, ucrainienii au oprit lucrările și acolo totul s-a transformat într-o ținta pentru hoți. Unul dintre foștii angajați are curajul să vorbească. ,,O șleahtă de hoți și de mafioți. O caracatiță, un fel de pânză de paianjen care e impenetrabilă acolo", spune Costel Paun, fost angajat Krivoi Rog. La ,,Romania te iubesc" s-a arătat anul trecut povestea de la Krivoi Rog. Statul român încă mai plătește 2 milioane de dolari pe an pentru paza și conservarea mamutului industrial. Mafia ucraineană și-a făcut de cap aici și a furat cât de mult a putut. Pe teritoriul lor ucrainenii fac ce vor. Pare să nu mai conteze ca românii au și ei drepturi în combinat. Explicabil într-un fel: de la Ministerul Economiei n-a mai fost acolo nici un control de ani de zile. În schimb au acces nemijlocit ucrainenii și dacă ei nu vor acolo nu mișcă nimic. În urma reportajului difuzat la ,,Romania te iubesc", ministrul Adrian Videanu a trimis prima dată după mai bine de 10 ani Corpul de control al ministerului în Ucraina. Concluzia cercetărilor? Totul este sub control, doar că România rămâne cu încă o gaură neagră în buget.
Cuba. Și în țara lui Fidel Castro, România a investit enorm. De la armament la tractoare sau camioane. Pe vremuri primeam tutun sau zahăr cubanez. Acum nu mai primim nimic. O datorie care depășește un miliar de dolari. Unul dintre cele mai importante obiective făcute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Cubanezii au înghețat relațiile cu noi și, deși recunosc datoria istorică, încearcă s-o uite. Neglijată de autoritățile noastre din incompetență sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mână cerească pentru mai multe companii private. Fostele firme de comerț exterior, multe dintre ele anexe ale securității, au intrat în acest joc sau mai bine zis n-au mai ieșit din el. În regimul Ceaușescu toate contractele treceau prin intreprinderile de comerț exterior. După Revoluție multe din firmele statului s-au privatizat și au recuperat datoriile României direct în conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru.
Egipt. Egiptul ne datora în 1989 470 de milioane de dolari. Acum datoria a disparut. Înainte de 1989 Romania a construit in Egipt fabrici de ciment si de produse chimice, a construit linii electrice de înaltă tensiune, conducte de alimentare cu apa pe zeci de kilometri. Investiții extrem de costisitoare în schimbul cărora am primit în anii '90 detergenți de tip Jax și Smash sau insecticide. Fostul deputat PSD, Iosif Armas este unul dintre mulții afaceriști care au profitat de pe urma datoriilor pe care le avem de încasat. Numele lui Armas este asociat printre altele cu distrugerea stațiunii Baile Herculane pe care a cumpărat-o în condiții dubioase in 2001.
Vietnam. În 1999 pe timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de Finanțe și și-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. Din 72 de milioane noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armas, unul din şmecherii încă nepedepsiţi ai României...
Angola. Este foarte interesant cum datoria Angolei estimată la aproape 20 de milioane de dolari s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe țări. În 1998 pe timpul guvernului Radu Vasile se cesionează datoria Angolei catre Cobbham International Investements . În anul 2000 aceiași datorie este dată firmei Argirom condusă de Iosif Armas care se obligă să plătească 15% din valoarea inițială. Adică în jur de 2,7 milioane dolari. În 2003 guvernul Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup. Guvernanții României au vândut creanțe într-o totală lipsă de transparență pe ascuns, fără licitații. Banii munciți de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanților. În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpărarea datoriilor de la tări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste companii, un fel de fonduri de investiții în datori, au fost numite Fondurile Vulturului.
Zambia. Un scandal imens care a avut în centru România și Zambia a fost declanșat acum cațiva ani la Londra. Pe malurile Dambovitei nu s-a auzit însă nimic. Când datoriile Zambiei au început să fie șterse de anumite guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani foarte puțini. Una dintre ele a fost Donegal International care a cumpărat datoria catre România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către „Donegal", o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei cu prețul cu puțin peste 3 milioane de dolari. Adică 10% din valoarea datoriei. Donegal International a dat în judecată Zambia și a cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumparase de la România. Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari și apoi au dat în judecată guvernul din Zambia. Până la urmă au reușit să caștige 15 milioane de dolari. În urma procesului, Zambia a fost obligată să plătească 15,5 milioane de dolari fondului. Buna investiție, nu? Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane. Cazul a fost extrem de controversat. Însuși premierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculanții de creanțe se îmbogațesc. Fondurile Vulturilor și-au găsit un loc propice în Marea Britanie pentru a se dezvolta. Au facut cuib și mulți pui. De anul trecut, din aprilie, însă, la presiunile mass-media și organizațiilor non-guvernamentale, membrii parlamentului au hotărât să schimbe legislația. De anul trecut nici o companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul țărilor africane sau al celor din lumea a treia. Măsura luata de britanici a avut ecou și în Romania. Ministerul de Finante refuză acum să mai negocieze cedarea creanțelor. Nu mai cedează creanțe, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Multe din țările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se știe bine cine ar trebui sa se ocupe de acestă problemă. Așa că nu ne recuperăm banii dar ne împrumutăm. Până acum România este datoare la alții mai bine de 90 de miliarde de euro.
Dacă aţi citit cu atenţie articolul nu se poate să nu vă întrebaţi cum este posibil ca România să fie atât de jefuită în timp ce milioane de români au făcut şi fac sacrificii pentru supraveţuire. Cum este posibil ca aceste țări reprezentate cu mândrie de drapelul naţional să fie iertate de imense datorii în timp ce milioane de simpli români nu numai că nu sunt iertaţi dar le cresc penalităţile și dobânzile prin bănci şi la utilităţi.
Este oare posibil că toţi care ne-au condus destinele până acum să fie mână în mână cu mafiile internaţionale?
o.c.emilian 30.01.2014
.jpg)
.jpg)
Vietnam. În 1999 pe timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de Finanțe și și-a oferit expertiza pentru recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de milioane de dolari din Vietnam. Din 72 de milioane noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe care l-a vândut Armas, unul din şmecherii încă nepedepsiţi ai României...
Angola. Este foarte interesant cum datoria Angolei estimată la aproape 20 de milioane de dolari s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe țări. În 1998 pe timpul guvernului Radu Vasile se cesionează datoria Angolei catre Cobbham International Investements . În anul 2000 aceiași datorie este dată firmei Argirom condusă de Iosif Armas care se obligă să plătească 15% din valoarea inițială. Adică în jur de 2,7 milioane dolari. În 2003 guvernul Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup. Guvernanții României au vândut creanțe într-o totală lipsă de transparență pe ascuns, fără licitații. Banii munciți de români înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanților. În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpărarea datoriilor de la tări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste companii, un fel de fonduri de investiții în datori, au fost numite Fondurile Vulturului.
Zambia. Un scandal imens care a avut în centru România și Zambia a fost declanșat acum cațiva ani la Londra. Pe malurile Dambovitei nu s-a auzit însă nimic. Când datoriile Zambiei au început să fie șterse de anumite guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani foarte puțini. Una dintre ele a fost Donegal International care a cumpărat datoria catre România. Zambia datora României aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către „Donegal", o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei cu prețul cu puțin peste 3 milioane de dolari. Adică 10% din valoarea datoriei. Donegal International a dat în judecată Zambia și a cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumparase de la România. Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari și apoi au dat în judecată guvernul din Zambia. Până la urmă au reușit să caștige 15 milioane de dolari. În urma procesului, Zambia a fost obligată să plătească 15,5 milioane de dolari fondului. Buna investiție, nu? Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru România? Un minus de 27 de milioane. Cazul a fost extrem de controversat. Însuși premierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine împotriva practicilor prin care speculanții de creanțe se îmbogațesc. Fondurile Vulturilor și-au găsit un loc propice în Marea Britanie pentru a se dezvolta. Au facut cuib și mulți pui. De anul trecut, din aprilie, însă, la presiunile mass-media și organizațiilor non-guvernamentale, membrii parlamentului au hotărât să schimbe legislația. De anul trecut nici o companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul țărilor africane sau al celor din lumea a treia. Măsura luata de britanici a avut ecou și în Romania. Ministerul de Finante refuză acum să mai negocieze cedarea creanțelor. Nu mai cedează creanțe, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Multe din țările care au datorii către noi au posibilitatea să plătească dar nu o fac pentru că la noi nici măcar nu se știe bine cine ar trebui sa se ocupe de acestă problemă. Așa că nu ne recuperăm banii dar ne împrumutăm. Până acum România este datoare la alții mai bine de 90 de miliarde de euro.
