28 aprilie 2020

Apocalipsa

                                                                Apocalipsa
(Articol actualizat și republicat din arhiva Mondomistere)

,,Ferice de cine citeste, și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape ! "



   Dacă vremurile sunt aproape sau nu sunt aproape, cel puțin în realitatea imediată, raportându-ne la infinitatea Dumnezeiască constatam cât de marunți suntem ca și ființe umane iar numai acest gând ar trebui să ne infioare și să ne întoarcă la adevarata credință pentru că vremurile sunt foarte aproape iar sfârșitul, și în același timp un nou început va venii precum un hoț... Depinde de noi cât de pregătiți suntem să îl întâmpinăm cum se cuvine!

                                                                                                                  o.c.emilian

       După ultimile descoperiri făcute în legatură cu civilizația Maya se pare că a mai apărut o dată: 21 decembrie 2012 dar așa cum ne-am obișnuit, controversele se țin lanț și de această dată...

       Institutul de Arheologie din Mexic a recunoscut ieri existenţa celui de-al doilea artefact maiaş pe care este înscripţionat un text ce face referire la data de 21 decembrie 2012. Oficialii mexicani resping, însă orice teorie care sugerează că maiaşii ar fi prezis că această dată va aduce sfârşitul lumii.
       Până acum, majoritatea experţilor cunoşteau o singură inscripţie maiaşă ce făcea referire la această dată, o tabletă de piatră din situl arheologic Tortuguero. Ieri, însă, Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic a dat publicităţii un comunicat în care se precizează că o altă inscripţie, găsită în situl arheologic Comalcalco, face referire la controversata dată.
        Arturo Mendez, purtătorul de cuvânt al instituţiei mexicane, a afirmat că fragmentul de cărămidă ce conţine respectiva inscripţie a fost descoperit acum câţiva ani, fiind studiat intens de specialiştii institutului. Acum, inscripţia este păstrată într-o colecţie privată a institutului, la care publicul nu are acces.
       ,,Cărămida de la Comalcalco", cum este supranumit artefactul, datează de acum 1.300 de ani. Anumite pasaje sunt dificil de citit, însă ultimele simboluri au fost interpretate de cercetători. Astfel, inscripţia se încheie cu fraza ,,Va coborî din cer". Experţii spun că este cel mai probabil vorba despre Bolon Yokte, un misterios zeu maiaş asociat atât cu războiul, cât şi cu creaţia.
        Arheologii spun că poziţia în care a fost găsită cărămida, cu inscripţia spre interiorul zidului, sugerează că maiaşii nu au intenţionat ca mesajul înscris pe ea să fie citit.
        Cercetătorii institutului resping teoriile conform cărora data inscripţionată reprezintă momentul de start al apocalipsei. "Gândirea mesianică occidentală a răstălmăcit cosmogonia civilizaţiilor străvechi, precum civilizaţia Maya", anunţă comunicatul Institutului.
        Experţii institutului afirmă că maiaşii considerau că timpul parcurge o serie de cicluri care încep şi se termină cu regularitate, fără a crede că finalul unui ciclu are consecinţe apocaliptice.
        Deoarece zvonurile care sugerează că maiaşii ar fi prezis un eveniment apocaliptic în 2012 continuă să circule pe Internet, institutul va organiza săptămâna viitoare o întrunire a celor mai importanţi 60 de experţi în cultura Maya, pentru a "limpezi incertitudinile care există referitor la calendarul maiaş". Evenimentul va avea loc la Palenque, un important sit arheologic din Mexic.
(Articol actualizat și republicat din arhiva Mondomistere)
                                                                                                              25.11.2011
                                                                                                                                                           

27 aprilie 2020

Mistere mondiale: Fantome

Mistere mondiale: Fantome:   Iulia Hasdeu     Mit sau realitate, înfricoşător sau din contră incitant, este un subiect care a făcut deliciul numeroaselor generaţii...

26 aprilie 2020

Amintiri-Mistere mondiale: Horoscop 2011

Mistere mondiale: Horoscop 2011:   HOROSCOP 2011                                                           Zodiacul Barbatilo r Publicaţi postare      ...

After today VI

Amintiri din pandemie (6) 
      (Planul Phoenix)

       Duminica este ziua în care tot zbuciumul trăsăturilor umane se liniștește indiferent de religie, indiferent de natura diferitelor activități pe care le are omul contemporan și modern...
        Ieri bătea vântul și se chinuia să aducă ploaia și a reușit în cele din urmă. Azi ploaia se chinuie să mai binecuvânteze pământul, să mai spele chiar și poluarea, chiar și pe Coronavirus-19). Din când în când vântul aduce câte o fereastră prin nori iar Soarele ne privește cu ardoare. Cred că așa ne privește și Dumnezeu. Poate este curios să vadă cum ne descurcăm în aceste vremuri când și bisericile care îi aduc pomenire, slavă și rugăciunile celor credincioși se află la grea încercare...  Covidul nu alege pe nimeni. El se lipește precum un diavol al lui Lucifer fără să aleagă dacă este bogat sau sărac, credincios sau necredincios, și deși se credea că îi preferă doar pe cei mai bătrâni iată că vedem că nici aici nu are o preferință anume, cum nu are nici o preferință dacă ești creștin, musulman, mason sau ateu sau mai știu eu ce ai mai putea să fii... Îmi amintește de Apocalipsa Biblică care descrie ca va veni precum un hoț și nu va face nici o diferență între oameni indiferent de activitățile lor cotidiene... Mai mult toate aceste evenimente sunt descrise în Biblie și sunt anunțate prin ,,trâmbițe" care se vor auzi peste tot Pământul... Ce sunt aceste ,,trâmbițe"? Eu cred că sunt televiziunile și internetul care în ziua de azi propagă știrile cu o viteză amețitoare! Ultima ,,goarnă" urmează să sune pentru a desăvârși Apocalipsa... Să fie mult trâmbițata digitalizare ,,5G"?
        În tot acest timp preoți și credincioși se îmbolnăvesc sau sunt imuni la Corona Virus chiar dacă bisericile sunt goale, chiar dacă măsurile de distanțare socială sunt respectate. Preoții fac și bine că fac ceea ce fac și au făcut din totdeauna: se roagă!  Eu cred că mai și veghează la rânduiala bunului mers din România. Să nu uităm că rolul cel mai important în făurirea acestei țări l-a avut de fapt biserica... O biserică care în modestia ei și pe placul lui Dumnezeu nu și-a adus laudă de sine pentru acest lucru... Biserica este simbolul unității poporului român iar această unitate nu va putea fi destrămată nici prin distanțare socială, nici prin uneltirile masonice ale undelor șerpuitoare mondiale așa ziz ,,progresiste", pornite din lojile adevăratei Globalizări Mondiale! Masoneria care de altfel a contribuit și ea la apariția statului unitar român nu cred că ar distruge ceva pentru care s-a luptat să fie înfăptuit decât doar pentru a renaște ceva din cenușă precum se renaște o pasăre Phoenix... Aceasta să fie realitatea despre adevăratul Coronavirus-19? Această pandemie să fie doar o unealtă dintr-un amplu și elaborios plan mondial iluminati?     Această acțiune care îmi place să îi spun ,,Planul Phoenix" mai are drept obiectiv și prăbușirea monedelor naționale, prăbușirea monedei Euro, a Lirei? Peste toate să domine doar bancnota masonică cu ochiul a toate clarvăzător ștampilat într-o Nouă Ordine Mondială? Sunt convins că ziua de mâine va aduce răspunsuri la toate aceste întrebări când ,,ieri" va deveni istorie și asta dacă nu cumva ,,Goarna 5 G" va manipula istoria printr-un sfidător ,,click"...
        Ieri bătea vântul și se chinuia să aducă ploaia.  Azi vântul s-a oprit dar responsabilul cu click-ul ,,5G" se gândește dacă o să mai ude pământul sau poate ar fi mai binevenită și o criză alimentară.
       Azi deja este ieri și mâine va fi azi....

Emilian Oniciuc-26.04.2020
Foto: Emilian Oniciuc

25 aprilie 2020

Mistere mondiale: Deocamdată mistere... La Ierusalim!

Mistere mondiale: Deocamdată mistere... La Ierusalim!: Semne misterioase descoperite la Ierusalim!         Săpând în situl arheologic cunoscut sub numele de Cetatea lui David, situat în e...