20 noiembrie 2017

Empatiile şi lacătele extrasenzoriale

Empatiile şi lacătele extrasenzoriale
Emilian Oniciuc

         În „dex”, empatia are şapte definiții sau mai bine zis şapte definiri care se completează şi argumentează reciproc.
Este un domeniu care mi-a stârnit în mod deosebit interesul şi căutând să îl aprofundez prin propriile întrebări şi răspunsuri asociate propriului meu mediu social, familial, profesional sau prin ascultarea, chiar asistarea la experiențele de viață ale altor persoane am ajuns la anumite concluzii pe care voi încerca să le prezint în acest articol.
        Din punctul meu de vedere empatiile sunt de fapt lacătele energiilor spirituale care se deschid sau rămân închise asimilării trăirilor celor de lângă noi, sunt lacăte care ar trebui să le autocontrolăm pentru a reuşi să ne păstrăm echilibrul emoțional şi în general să ne înconjurăm de energiile pozitive, tocmai pentru a putea dărui şi celorlalți din jurul nostru empatii benefice.
        Ne naştem cu un bagaj emițional moştenit prin structura noastră A.D.N. iar în acelaşi timp primim şi anumite calități noi de obicei încă de pe timpul dezvoltării noastre în recipientul mirific şi matern sau uneori pe parcursul dezăvârşirii noastre umane care ne diferențiază de ceilalți făcându-ne unici prin darurile energetice de care uneori suntem conştienți dar de cele mai multe ori trăim cu ele în ignoranță până când propriul nivel de înălțare spirituală se declanşează instantaneu, fără un motiv anume, larva spirituală transformându-se firesc în fluture sau ne avertizează de transformare prin secvențe de déjà vu, prin înțelegerea neînțelesurilor aparente, sau prin şocurile fizice sau psihologice de care toți avem parte în parcursul fulgerător al vieții noastre, şocuri de care şi în acest caz, putem să le conştientizăm sau să le ducem cu noi ascunse undeva, într-o cămară ferecată a subconştientului...
        Oamenii sunt recipientele organice cele mai evoluate de pe Pământ care poartă cele mai complexe forme energetice. Toți oamenii suntem în acelaşi timp atât receptori de energii cât şi transmițători de energii. Unii dintre noi primim încă de la naştere capacitatea de a fi mai mult receptori de energii sau alții mai mult transmițători de energii. Acest ,, mai mult", este darul pe care soarta îl hărăzeşte să fie purtat de alesul ei până la înălțarea spirituală definitivă, prin atenție, o formă energetică spirituală care se numeşte memoria colectivă generală, acea memorie care duce spre neuitare, de exemplu un artist, un inventator un mare lider sau un binefăcător...
        Omenirea din propriile energii a creat energia benefică supremă care este Dumnezeu, Alah, Buda sau de ce nu, Zamolxis... Ştiu că mulți vor spune că de fapt Dumnezeu a creat omenirea! Este dacă doriți veşnica dilemă: ce a fost mai întâi? Oul sau găina? Personal mi-ar place să cred că Dumnezeu este esența rezultată din toate energiile benefice.
        Ştiința, care după părerea mea este luciferică şi este născută din muşcătura adamică de măr, ceea ce a făcut-o pe Eva să se ruşineze şi să se întrebe de ce nu are şi ea şarpele lui Adam între picioare dar şi pe Adam să se întrebe ruşinat de ce el are şi Eva nu, i-a făcut pe cei doi în cele din urmă să îşi acopere întrebările cu frunze din grădina Raiului până să descopere răspunsurile care sunt de fapt primele descoperiri ştiințifice care au dus la perpetuarea speciei noastre, la desăvârşirea noastră spirituală deoarece nu-i aşa că după explicația biblică fiecare dintre noi ducem în structura noastră umană o fărâmă din Adam şi Eva... Dintre toate variantele: cea ştiințifică, cea religioasă sau cea ufo-logică, vă spun sincer că nu pot accepta să cred că ne tragem din maimuțe... Nu accept nici varianta întâmplătoare a apariției vieții pe Terra... Sistemul nostru solar este singurul din galaxie, conform cercetătorilor, care este foarte exact şi echilibrat iar fiecare planetă, sateliți naturali ai planetelor şi orice obiect cosmic au rol bine determinat în protejarea vieții pe Terra. Ştiați că imensa planetă Jupiter este amplasată exact unde trebuie şi orbitează perfect astfel încât este un real scut în calea cometelor şi a altor obiecte cosmice imense care au fost oprite din traiectoria lor spre Pământ, protejându-l?
        Tot în urma recentelor descoperiri în sistemele solare, vecine sistemului nostru solar este un haos desăvârşit... Planete care nu vor să stea locului şi se ciocnesc rezultând asteroizi care se lovesc acumulând material pentru formarea unei alte planete care ce să vezi, se distruge din cauza unui alt bolovan... Asta mă duce cu gândul iar la Biblie în care se arată că şi pe la noi a fost acest haos... Cine a scris Biblia, nu avea rezultatele oferite de sonde spațiale sau telescoape terestre puternice, sau telescoape care orbitează în spațiul cosmic...
        La un moment dat energiile cosmice în preajma vieții stau într-un echibru perfect tocmai pentru a proteja ceva ce a ieşit cu greu din haos.
        Oamenii sunt rezultatul acestor energii în echilibru iar dacă datorită ştiinței sau neştiinței îl perturbăm nu facem decât să ne autodistrugem.
        Aşa cum la nivel cosmic obiectele interacționează între ele cu ajutorul energiilor, noi ştim că una dintre ele fiind atracția gravitațională, tot astfel la nivel molecular există energii care grupează moleculele de alte molecule grupate în aceeaşi specie. Tot asfel oamenii interacționează între ei dar dincolo de orice interacțiune socială şi economică, interacțiunea umană este puternic legată de cea spirituală.
        Interacțiunea spirituală este realizată prin întrunirile de la concertele muzicale, cenacluri literare, nunți, botezuri, la slujba de la biserică, înmormântări şi alte activități la care omul se duce fără a fi obligat să o facă, empatizând cu toate aceste evenimente, empatizând cu ceilalți oameni implicați direct sau indirect în acțiunile prezentate mai sus. Se deschid astfel lacătele extrasenzoriale care sunt empatiile. Inconştienți, deschizând aceste lacăte ne încărcăm emoțional cu sentimente străine de propriul nostru univers, cu energiile benefice sau malefice după tipul de lacăt deschis... Aşa cum am amintit şi ținem minte acest lucru, fiind oameni obişnuiți fiecare dintre noi suntem şi transmițători involuntari, deşi alții sunt chiar conştienți de această stare... Ajunşi în propriul nostru sistem solar al nivelului nostru spiritual în care gravităm legați de mediul familial sau cel profesional, transmitem aceste stări încărcând cu energiile psihologico-spirituale pe cei de lângă noi. Totuşi de multe ori cei care conştientizează forța acestor energii, îşi închid lacătele empatice. Sunt persoane care îsi închid aceste lacăte în mod inconştient şi spunem noi că din instinct de conservare. Aceşti oameni sunt după părerea mea, acei oameni care au ,,acel mai mult", controlând acel dar de a fi receptori de energii... Oamenii care prin activitatea lor reuşesc să transmită empatii ce sunt asimilate de foarte mulți receptori, care reuşesc să deschidă lacătele empatice şi ruginite chiar inclusiv ale receptorilor hărăziți cu acest har, sunt transmițătorii veritabili situați la un nivel energetic, spiritual foarte înalt. De exemplu: scriitorii care au influiențat prin scrierile lor viața spirituală, socială şi morală, cântăreții, compozitorii, artiştii în general care au rămas şi vor rămâne în memoria colectivă a umanității dar şi anumiți lideri sau conducători de state care au influiențat istoria reală şi nu istoria utopică bazată pe umplerea unor goluri de mărturii scrise sau alte dovezi, dând naştere legendelor...
        Empatiile sunt după părerea mea acele energii benefice sau malefice, transmise prin unde cerebrale care antrenează o dată cu ele şi alte energii, unele perceptibile de senzorii biologici umani cum ar fi: auzul, văzul, mirosul, simțul tactil mai ales atunci când consolăm sau împărtăşim bucuriile la care asistăm prin simple strângeri de mână, îmbrățişări, etc. ... Mai sunt şi energiile pe care nu le putem explica dar le simțim involuntar cum ar fi: fiorii de nelinişte, de ce nu chiar acei fluturi din interiorul ființei noastre, pomenit și de poeți în mod special de poete, mai receptive se pare la aceşti pseudo senzori... şi am ajuns se pare la acei senzori cu care ne naştem dar care nu îi folosim, iar în timp se atrofiază definifiv până la dispariția lor. Sunt acele daruri pe care le primim dar care numai cei cu un A.D.N. puternic şi predominant reuşesc să fie receptivi şi transmițători de energii senzoriale şi extrasenzoriale...
        Empatiile sunt lacăte care țin sau care dau frâu liber atât energiilor pozitive cât şi celor negative! De exemplu la o înmormântare, prin exprimarea condoleanțelor noastre, încărcați fiind empatic cu energie pozitivă, reuşim să transmitem rudelor o stare de bine şi de uşurare dar încărcați fiind cu energie negativă, folosind acelaşi ton şi aceleaşi gesturi ca şi în cazul încărcăturii pozitive, nu vom reuşi de cât să adâncim golul pierderii şi deznădejdea care vor aduce suspine repetatate şi lacrimi şiroaie pe obrajii celui îndurerat şi poți spune chiar şi adio la prăjiturica şi păhărelul de rachiu care conform obiceiului se dă de sufletul celui plecat sau înălțat spre alte sfere de conştiință...
        Un alt exemplu îl poate constitui şi lectura unui text de proză sau de poezie când în acel moment avem o încărcătură emoțională negativă, acea stare care l-ar critica până şi pe genialul transmițător: Mihai Eminescu şi să exclamăm în gând:
- Cum am putut să citesc o asemenea porcărie...!? Cum poate unii care au citit până acum ce am scris ar putea să exclame la fel... După un timp când energiile negative se duc iar furtuna undelor malefice va lăsa locul unei brize benefice de energii pozitive, lecturând aceeaşi proză, lecturând aceeaşi poezie să ne trezim involuntar legănați de valurile rândurilor care se derulează sub privirile încântate de frumusețe spirituală...!
        Ar mai fi un exemplu care se petrece chiar acum când scriu aceste rânduri şi frumoasa mea soție mă face atent:
- Uită-te să vezi ce este la televizor! Complet adâncit în gândurile redactării acestui material, ridic privirea, nemulțumit că sunt deranjat şi văd pe sticla televizorului la postul RTV un numerolog care face predicții meteo pentru această iarnă şi dau glas noilor gânduri care îmi invadează instantaneu neuronii:
- Ce treabă are numerologia cu predicțiile meteo!? Asta, numerologul cu mustață albă căruia nu îi dau aici numele, este un transmițător talentat şi desigur că are receptorii săi fideli dar nu este un transmițător veritabil! Apoi, brusc zâmbesc şi mă întreb în gând, retoric dacă am dreptate? Dacă brusc invadat de energii negative am deschis lacătul unei empatii sau antipatii nedrepte, receptând de fapt indirect starea de nelinşte transmisă de soția mea... Conştientizez acest aspect şi închid acest lacăt empatic pentru a putea continua scrierea prezentului articol...
        Empatiile se deschid şi lasă loc să intre în viața noastră şi fenomenelor extrasenzoriale. Aceste fenomene nu trebuie tratate cu scepticism deoarece paranormalul deşi este o pseudo-ştiință a început să aducă diverse demonstrații care nu ar trebui neglijate... Până la urmă ştim desigur că noi suntem receptivi cu ajutorul senzorilor de bază pe care îi conştientizăm cum ar fi: simțul tactil, gustul, mirosul, văzul şi auzul dar chiar şi aşa, aceste simțuri care le rodăm zi de zi şi le procesăm inconştient dar firesc în viața noastră, totuşi sunt folosite la o capacitate redusă datorită tocmai necesității minimale de a le folosi la maxim în mediul în care coabităm. Prea puțini dintre oameni pot recunoaşte că văd precum un lup sau o felină pe timp de noapte, că simt precum şerpii frecvențele telurice, simțul mirosului fiind și el foarte dezvoltat atât la erbivore cât şi la carnivore, etc. ...
        Se spune că o pisică ar vedea chiar şi formele energetice ale spiritelor care bântuie aiurea sau nu prin casele noastre... Se mai spune că pisicile chiar ne protejează de spirite malefice...
        Parerea mea este că suntem deschişi sau nu suntem deschişi acestor simțuri extrasenzoriale dar în cazul energiilor malefice dacă lăsăm lacătele empatice să ruginească închise şi nu le dăm importanță, aceste energii nu au cum să ne afecteze iar blestemele, deochiul, vrăjitoriile şi alte năzbâti lovite din paranormal sau din pură excrocherie nu au cum să-şi atingă scopul fie el voluntar sau involuntar pornit dintr-un transmițător obişnuit sau unul puternic şi veritabil...!
        M-am apropiat de finalul acestui material şi simt o mulțumire şi linişte sufletească deşi doamna mea dragă pare neliniştită pentru că iar nu i-am acordat suficientă atenție, reapucându-mă de îndeletnicirea scrisului, îndeletnicire pe care ea o consideră o pierdere de timp...
Ridic din nou privirea iar la postul de televiziune RTV, numerologul este dat în reluare şi îl ascult atent şi echilibrat emoțional, cred eu, aflând cu îngrijorare ce cumplită iarnă se va abate asupra noastră... Numerologul ăsta pare veritabil şi îi zic iubitei mele neveste:
- Draga mea, luni o să mai cumpărăm nişte lemne...



Emilian Oniciuc-04.11.2017

NOTĂ: Acest text poate fi redistribuit doar de pe: mondomistere.blogspot.com  și  poezie.ro

8 noiembrie 2017

Sființii Arhangheli Mihail și Gavriil

Sființii Arhangheli Mihail și Gavriil 


      Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea și ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin. Despre îngeri, Biserica învață că ei sunt duhuri slujitoare(Evrei,1,14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească, la Cerul nou și mântul nou ce vor să fie...


Sursa: Crestinortodox.ro

1 decembrie 2016

Lyrics et prosa: Grupaj liric: LA MULȚI ANI ROMÂNIA!- 2016

Lyrics et prosa: Grupaj liric: LA MULȚI ANI ROMÂNIA!- 2016: Grupaj liric: LA MULȚI ANI ROMÂNIA!           Vă mulțumesc dragi autori, membrii ai grupului LYRICS ET PROSA de pe platforma de sociali...

23 ianuarie 2016

Șahul de pe harta României ( Rocada Mică)- E.O. 2016

Șahul de pe harta României
(Rocada mică)
Emilian Oniciuc- 23.01.2016

     Istoria națiunii noastre o asemuiesc cu jocul de șah, desfășurat cei drept în mai multe partide, iar una dintre acestea nu este încheiată nici astăzi... În mod absolut specific nației noastre de cele mai multe ori suntem proprii spectatori ai destinului nostru iar meciul este purtat nu de doi jucători ci de mai mulți jucători în funcție de interesele momentului...! Este adevărat că atunci când arbitrii partidei au trișat, noi spectatorii propriului destin ne-am ridicat peste condiția îndurătorului plop în bătaia vântului și ne-am murmurat frunzele spre îndreptarea destinului nostru dacic...! În viziunea mea, ziua de 24 ianuarie a anului 1859- Mica Unire A României, a reprezentat o rocadă mică, venită la timpul oportun și a dus spre o altă victorie, a desăvârșirii identității noastre naționale.
     Doresc să fac un scurt istoric cu privire la acest eveniment. În secolul al XIX- lea asupra principatelor: Moldovei și Țării Românești se întindeau puternicele brațe ale Rusiei și ale Imperiului Otoman care nu doreau să-și slăbească puterea și interesele în favoarea celorlalte mari puteri ale vremii, cum ar fi: Imperiul Francez, Regatul Unit, etc. ... În urma războiului din Crimea, încheiat în anul 1856, Rusia își pierde influența decizională și puterea în zona sa de interes, astfel că prin Tratatul de Pace de la Paris se iau și decizii importante cu privire la soarta principatelor Moldovei și a Țării Românești. Pentru prima dată în Principatele Române, în anul 1857, Marile Puteri înlesnesc organizarea unui referendum cu privire la unire. În Moldova s-a înfăptuit și prima fraudă a voturilor de către caimacanul Nicolae Vogoride, care era „vândut” Imperiului Otoman... În urma acestui scandal internațional, Marile Puteri au încetat relațiile cu Imperiul Otoman, astfel că în anul 1858, la Convenția de la Paris, s-a stabilit unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea: „ Principatele Unite Ale Moldovei Și Valahiei” care rămâneau totuși sub suzeranitatea Imperiului Otoman și a Marilor Puteri, fiind o unire formală și conjuncturală... Cele două principate urmau să aibă domnitori și capitale separate în Iași și respectiv în București. În anul 1859 în urma alegerilor din Principate și pe fondul unor neprevederi legislative ale Marilor Puteri care nu specificau dacă erau obligatorii două capitale și domnitori diferiți. Prin votul populației celor două principate, se realizează rocada mică prin unirea cu o capitală, la Iași sub oblăduirea unui singur domnitor: Alexandru Ioan Cuza...!
     
     Data de 24 ianuarie 1859 a reprezentat un alt pas important spre Mare Unire iar Alexandru Ioan Cuza este cel care a desăvârșit recunoașterea internațională a acestei uniri și a existenței acelorași vorbitori de limbă valahă pe întreg teritoriul României de azi așa cum o știm noi...

Emilian Oniciuc- 23.01.2016

7 ianuarie 2016

Înger Păzitor

E.O.

(- Bunicule, pove
ştile-s adevărate?
 - Nepoate, asta e adevărată!
 - Dar devărate nu sunt toate?
 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,
Într-o vară cu secetă mare,
Am aranjat jugul pe boi,
În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,
Să aduc apă rece de izvor,
Cu grijă butoaiele le-am șters
Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam
Iar colbul tare se mai vâltura...
În praful secetei  îmi doream
Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu
Şi un micuț butoi sălciu cu apă,
Că, până la gară, drumul era greu
Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,
Cu borul mare pentru umbră,
Pe calea lutului uscat în vâlvătaie
Am pornit mânat de setea sumbră...

Pustiu era în drumul meu,
Tristeţea-mi nu-i un ifos,
Dar eram singurul ,,zmeu"
Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni
Au scăpat în veci de sete...
I-am îngropat într-o zi de Luni,
Slăbiți, rămaşi numai schelete...

(Bunica ta, dragă nepoate,
Era ,,grea"cu mamă-ta...
Se ruga în fiecare noapte
Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,
Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.
Dar soarele topea şi cetinile de brazi,
Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,
Să pască-n trista uscăciune...
Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,
Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,
Iar umbra-i era precum o părere,
Se unea cu un copac tare strâmb
Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton
Peste praful sticlos de carbune
Şi am intrat curând în... ton
Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,
Eram în colţul raiului de vis,
Cu sufletul pierdut, amanetat
De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam
Când ochii i-am deschis;
Era întuneric şi credeam
Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.
De boi,atunci, mi-am amintit...
Privind în liniştea tulburătoare
Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!
Mâna albă ciudat strălucea
În noapte, ca un  fel de ştimă,
Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit
Şi uşor spre podea mă împinse,
De podea m-am simțit deodată lipit
Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal
De se cutremura pământul,
Simţeam în suflet un fior carnal
Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit
Cu ochii în mirare;
Era puţin nedumerit,
Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,
Iar o cisternă la vale a scăpat.
În acele cu viziuni de minerve,
O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!
Să fie al meu înger păzitor?
Înduioşat de sufletu-mi curat,
În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,
Şi acum la ceas de bătrăneţe,
Un pui de înger m-a salvat
De singurătate şi tristeţe...)

Autor: Emilian Lican (Oniciuc)
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București
2014