19 martie 2020

After today

Amintiri din pandemie (1)
        După zece sticle din berica cea minunată și limpede precum râul Suceava înainte de exploatarea balastierelor m-am trezit puțin chiaun și mi-am zis că azi e tot ieri iar mâine o să fie azi…
       Deschid televizorul! Publicitate… Aha! Am visat! De fapt azi e mâine… Of! Ba nu- Chiar este azi! Ce poate face un pensionar în pandemie altceva decât să vizioneze diverse programe tv? Dar un scriitor deocamdată fără slogan în viață, bețiv și superficial? Adică despre mine vorbesc...
        La un post de televiziune care încă nu este cenzurat, un copil dintr-o familie bogată se laudă că este scenarist de filme S.F. Îmi ia foc inteligența auzind plagiaturile sale de idei… Totuși nu se merită să mă enervez. Până la urmă poate deveni un talent original.
        Nu vreau să mă cert cu familia, cu vecinii, dar mai ales cu televizorul așa că mă duc să mai beau o ,,Coroană", poate două, sau mai multe, iar mâine dimineață poate voi asculta la radio:
        ,,Totul a fost doar  o scenă de film din noua ecranizare ,,Războiul Lumilor" a celebrului scriitor Herbert George Wells readaptată cu noul titlu ,,Războiul virușilor" de puștiul minune-scenarist al filmelor de ficțiune: Gigel Hector..."
         Începe să mă doară capul de la atâtea gânduri dar mă întreb de ce mă dor mușchii de la membrele superioare dar mai ales de la cele inferioare când intră nevasta mea în dormitor așa că mă tângui ei:
-Draga mea cred că am luat un covid ceva că mă doare capul și mușchii în tot corpul... Soția se uită la mine cu ochii mijiți și îmi spune:
-Moșneag bețiv ce ești! Ai uitat că ai făcut iar antrenament? Ai făcut flotări, genoflexiuni, exerciții abdominale, apoi ai luat unealta ta de antrenament și ai zburat prin cameră ca în filmele chinezești.
-Ai dreptate! Cred că iar încercam să fiu Bruce Lee...
-Bruce Lee? Nebunule trebuia să te filmez că te lua Jackie Chan direct figurant fără casting... La final ți-ai mai scăpat în cap și scula aia de care îți tot zic s-o arunci în pod!
       Nu mai zic nimic. Are dreptate! Am totuși o vârstă... Îmi aduc aminte de prima mea dragoste-Pasiunea pentru scris și îmi propun să îmi găsesc totuși sloganul acela original care să mă reprezinte...
        O cucuvea se aude prin liniștea nefirească de afară și îmi dau seama că mai este până la răsărit... Oricum azi parcă a fost ieri și mâine va fi azi...!

Emilian Oniciuc-26.03.2020
Refăcut: 21.02.2023
        

24 februarie 2020

Dochia și Dragobetele

Azi iubirea plutește prin fulgii de nea...
Dochia își cheamă nora acasă,
Își scutură pe rând cojoacele și-ar vrea
Să redevină o prințesă frumoasă!

Dochie, lasă-ți fiica de la râu să plece!
Este timpul ei pentru Dragobete...
Te-ai strâns și tu pe-o vreme așa rece,
Aleasă dintre minunate alte fete...

Cojoacele tale de ger sunt parfumate,
Iar puful lor ce l-ai scuturat prin vânt,
Va aduce efemerele zăpezi minunate;
Zăpezile zânelor roditoare de pământ!

Dochie lasă-ți copiii să zâmbească!
Parfum de iubire să fie zâmbetul lor...
In sufletele oamenilor să înflorească,
Pasiuni parfumate spre veșnic amor...

Emilian Oniciuc-revizuit 24.02.2020
Sursa fotografiei: Pinterest

7 decembrie 2017

Lyrics et prosa: Zamo' şi Luna

Lyrics et prosa: Zamo' şi Luna:

Zamo' şi Luna

Emilian Oniciuc

Ecoul transmite un urlet lupic,
Câinii din pustiuri se îngână şi ei...
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei...

Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina .....

28 noiembrie 2017

2057



2057
Emilian Oniciuc


        Dacofobia legendarilor din legendele nescrise, alimentează mărețul sentiment de identitate națională... Sunt gândurile mele din viitor... Un viitor atât de prezent că poate nu își merită trecutul... 
        Sunt în anul 2057, conectat la consola implantată în lobul temporal, pe care am achiziționat-o la reducere într-o zi de „Black Everyday”. Black Friday a dispărut în urmă cu zece ani din cauza nivelului de trai ridicat din România. Totul devine incredibil de real și alunec dincolo de vise, poate și dincolo de o realitate paralelă... 
În fața mea se derulează genericul jocului de parcă aș urmării episodul al XX-lea din STAR WARS...
        Indiferent de natura exaltatoare de patriotism, patriotism modificat chiar şi genetic, cetățenii S.U.A. se denumesc americani iar băştinaşii din acest teritoriu cu strămoşii lor maiaşi îşi spun americani, austriecii din Austria sunt austrieci, ruşii sunt ruşi, francezii sunt francezi iar singurii indieni sunt de fapt din India etc. ... 
        Cetățenii din România sunt şi vor rămâne români, asta este, trebuie să acceptăm realitatea. Nu mai avem cum să ne denumim daci!
        Adevărul crunt trebuie în sfârşit recunoscut iar dacă am ajuns să fim români se datorează de fapt şi dacilor liberi din Maramureş, Bukovina şi Moldova care nu au stârnit nici un interes pentru romani şi apoi celor care au continuat ulterior lupta până la jertfa supremă pentru statornicia sangvină a acestui pământ... 
        Romanii cu cine să se mai lupte? Cu ciobanii şi olarii sau comercianții care îşi vedeau de rostul lor, ba mai mult aceştia erau protejați chiar de interesele vecinilor din zonă care în acele momente ar fi nenorocit victorioasele legiuni romane doar cu un singur strănut nord-estic... Victoria asupra dacilor a fost un dezastru pentru Imperiul Roman atât economic cât şi din punctul de vedere al resurselor umane... Singurul lucru care a mai dat strălucirea motivației pentru campania luptelor cu dacii fiind cantitatea imensă de aur şi argint care deşi le-au mai îndulcit aceste victorii, parcă nu a dat justificare acestor lupte fratricide...
        De fapt dacii nu au fost asimilați de romani. Pur şi simplu au fost decimați. Ştim desigur că în sudul României de azi până şi femeile dace erau adevărate zeițe luptătoare iar acestea nu aveau voie să se mărite până nu ucideau un anumit număr de duşmani. ,,Amazoanele” care nu reuşeau acest lucru ajungeau să presteze alte activități necesare în colectivitățile din care făceau parte. 
        Cei rămaşi în afara luptelor au supravețuit ducând cu sine tradițiile şi obiceiurile dacice printre care şi limba noastră de structură latină. 
Pun pauză mentalică la joc și încep să cuget:
        Pur şi simplu nu voi crede că dacii liberi au fost romanizați sau cum aud mai nou pe la dacofobi că romanii au fost dacizați... ! Să fim serioşi! Părerea mea este că aşa zisele secrete ale Vaticanului sunt doar nişte prostioare aruncate în opinia publică, amatoare mai degrabă de senzațional decât de adevărul istoric. Este mult mai uşor să crezi fără a cerceta dar atunci interesul pentru credință, interesul pentru istorie, până la urmă chiar şi interesul față de propria identitate națională ar dispare, ducând în cele din urmă la o masă incontrolabilă de oameni care nu vor mai putea fi manipulați niciodată... 
        „Ce este de făcut”, s-au întrebat poate chiar francmasonii Vaticanului pentru că nimeni nu mai crede în nimic iar roboții care să înlocuiască omul încă mai au de așteptat până să fie cu adevărat funcționali... „Am găsit!” Şi-au spus ei:
,,- Aruncăm diverse idei despre secretele din arhiva noastră de la Vatican. Plătim un scriitor talentat să scrie despre ele, finanțăm realizarea unor filme documentare, chiar şi artistice care să aprindă imaginația receptorilor înfocați de inedit... Astfel dictonul ,,crede şi nu cerceta" va fi din nou paradoxul care va aduce contrariul în mințile oamenilor iar cercetarea îi va face în continuare mai uşor de manipulat."
        A fost Nicolae Ceauşescu francmason sau apropiat al francmasoneriei? Eu cred că a încurajat în laboratoarele secrete ale securității, fabricarea istoriei mincinoase pentru a reda un sentiment înălțător de patriotism comunistoid care încă mai dăinuie şi azi, perpetuat de transmițători, unii politici, alții culturali, alții chiar frumoşi şi naivi dar care speculând oportunitatea vedetismului sigur, realizează emisiuni, diverse articole dacofobe. De ce nu? Pare interesant să vedem cum „legendarii”, aşa îmi place să le spun celor care se străduiesc să umple un gol imens de 1000 de ani din istoria teritoriului getic într-un mod naiv, anumite adevăruri cum ar fi credința dacilor în Zamolxe, cu adevăruri ascunse, zic ei, cu stupefianta manipulare a energiilor paranormale duse până la forțele benefice izvorâte din inima munților care se pare că ne-au ales pe noi să fim Buricul Pământului... Ultimii Jedi ai unui scenariu dintr-o istorie îndepărtată...
        În primul rând sunt de părere că dacii adevărați nu credeau în nimic! Erau un popor foarte liber şi neconstrâns de dogme religioase. Fiecare dac îşi trăia la maxim viața de zi cu zi, fiecare după nivelul social la care se afla în comunitatea sa. Cred că această libertate i-a dus de fapt spre primul pas al decăderii spirituale şi sociale urmat în final de ultimul pas: înfrângerea lor de către romani. 
        Propriile căpetenii ale triburilor dace nu îşi mai puteau organiza şi coordona oamenii pentru luptele de apărare dar nici ale lucrătorilor din minele de aur, fapt care a determinat imposibilitatea plăților către protectoratul fraților romani. Acum să fim serioşi care firmă de pază din ziua de azi şi-ar presta serviciile pe datorie... Ideea este că teritoriul dacic dintr-o de necontestat măreție şi putere a mai continuat să existe doar ca şi o zonă de tranzit, de exploatare, însă şi fără reale garanții, protejat atât cât s-a putut chiar de daci dar în mod special cu ajutorul romanilor la sud iar la nord de vecinii cu traiectorii comerciale, asigurând astfel siguranța drumurilor de interes comun... La un moment dat, Zamolxe, omul, reîntors din călătoriile sale reuşeşte să colaboreze cu şefii unor triburi şi să pună bazele primei religii, influențat se pare de iudei... Astfel s-a încercat o domesticire a dacilor care ar fi reuşit să se reorganizeze şi să încerce să prevină nenorocirile viitoare... Mai cred că nici nu mai contează dacă Zamolxe a fost inițial om sau a fost Zamolxe un zeu al dacilor dintotdeauna...
        Au avut dacii un singur zeu? Interpretările izvoarelor arheologice arată că se rugau mai asiduu la o zeiță a fertilității decât la zeul suprem...
        O mie de ani de tăcere sunt totuşi 1000 de ani iar lipsa confirmărilor scrise, lipsa chiar a unei singure monede din perioada aceasta tăcută a istoriei nu poate fi acoperită nici de către legendarii legendelor nescrise. 
        Sigur că este fascinant să dezbați, să manipulezi anumite idei conspirative, să te distrezi jucându-te cu mințile oamenilor arucându-le poveşti cu secretele Vaticanului...
        Totuşi încercând această contrariere argumentată sau chiar de multe ori slab argumentată, caut să mă salvez din această utopie a legendarilor prin a nu accepta tot ce îmi serveşte media de consum pentru că senzaționalul pe care ei îl vând, eu nu vreau să îl mai cumpăr, pentru că prefer o istorie adevărată de la care să plec şi nu o minciună frumoasă şi legendară în care sâmburele de adevăr poate nu a existat vreodată şi atunci mi-am format propriile concluzii:
1. În mare măsură obiceiurile şi tradițiile noastre au rădăcini dacice...
2. Nu este rău că suntem români dar ne-am născut în România iar faptul că am putea să ne schimbăm numele în daci nu va schimba acest sentiment cum nici dacă pe steagul tricolor ar flutura şi lupul dacic...
3. România de azi continuă să fie un teritoriu de tranziție şi tare mă tem că aşa o să fim şi în viitor până când o să ajungem secătuiți şi de cea mai importantă resursă: resursa umană... Ce mai contează într-o țară a tranzițiilor în care probabil se vor experimenta în viitor chiar şi roboții pentru sex în timp ce oamenii aleși, scăpați de tranziție, vor plăti abonamente la televiziunile interactive HI9D care vor transmite spre amuzament, experimentele realizate, iar omul care foloseşte maşinăria va zâmbi tâmp şi natural de extazul oferit, neştiind că este filmat chiar de ea, de minunata maşinărie primită cadou într-o perioadă de „Black Everyday”...
4. Dacii au mâncat bătaie de la romani şi indiferent că ne place sau nu ne place că ne numim români trebuie să recunoaştem asta fără prea multe explicații şi să ne spunem răspicat punctul de vedere şi anume că noi românii ne dorim să înceteze experimentele asupra acestei nații şi chiar să ne purtăm cu mândrie numele, acest nume pe care până la urmă chiar francmasonii l-au ales...
        Tocmai mă gândesc la a V-a concluzie când un lătrat gros și sacadat urmat de alte lătrături sacadate, finalizate de un urlet prelung mă fac să mă deconectez de la consolă şi încerc să mă îndrept spre uşă pentru a vedea de ce latră Cățaua Zugrumată. Aşa o cheamă pe cățeluşa noastră care şi-a primit numele după ce am salvat-o dintr-un laț într-o pădure. Stați liniştiți, nu din Pădurea Baciu...
Nu ajung până la uşă că mă împiedic de ceva şi mă cufund într-un tunel întunecos de 1000 de ani... Aud totuşi ecourile vocii soției mele:
- Ce ai dragule, lele, eşti, ti, ti... somnambul, bul, bul...
        O luminiță paranormal de jucăuşă aflată la capătul tunelului întunecos se măreşte treptat până ajunge în fața mea precum o icoană în care mi-se desluşeşte zeița fertilității cu forme minunate, cu ochii căprui şi părul blond... şi în timp ce îmi vorbeşte, imaginea se transformă într-o minunată calitate HD sau chiar 4K care o transformă pe zeiță în nevasta mea frumoasă, tot cu ochii căprui, tot cu părul blond...
- Ce ai că umbli prin somn? Mă întreabă soția mea.
- Cum umblu prin somn? Eram la birou şi Cățaua Zugrumată lătra. Tocmai mă pregăteam să scriu a V-a concluzie despre țara noastră, România şi... şi zeița mă întrerupe mirată:
- Cred că te-ai lovit la cap de calorifer, uite că ai şi sânge pe frunte... Mai şi debitezi prosti... Ce țară? Ce România? Măi omule, țara noastră este: Dacia!
        Mă uit aiurit la ea şi zâmbesc dar nu de extaz, pur şi simplu am un zâmbet pierdut în timp ce mă gândesc la două variante alternative ale unor realități de la unul din posibilele capete ale tunelului:
1. Chiar sunt dac şi am visat nişte tâmpenii cu o țară România.
2. De fapt sunt în viitor şi experimental am redevenit daci iar frumoasa din fața mea este un minunat android care îmi face experiența existențială deosebit de minunată...
        Nici nu vreau să mă gândesc la a III-a variantă cu o posibilă realitate românească... Le prefer pe oricare variante din primele două!
        Întind mâna dreaptă spre nevasta mea şi o cuprind tandu de încheietura mâinii stângi încercând să simt un puls care să-mi confirme înşelarea unor bănuitoare suspiciuni... Simt uşoare tresăriri prin venele ei uşor albăstrui iar chipul mi-se luminează de fericire şi exclam:
- Chiar eşti reală!
        Mă priveşte ciudat şi zâmbind la rândul ei, încearcă să-mi spună ceva în timp ce imaginea icoanei se limpezeşte într-o calitate neinventată până acum, o imagine căreia îi spun dintr-o aiureală, HI9D...
- Hei, trezeşte-te! Ce ai?
        Deschid ochii buimac şi realizez că iar am avut un vis în vis... Nevasta mea, zeița realităților mele continuă să mă întrebe:
- Iar ai avut coşmaruri? Ai vorbit prin somn toată noaptea...!
        Aş fi vrut să-i răspund că a fost un vis frumos dar o întreb cu tristețe:
- Țara noastră este România?
Îmi răspunde zâmbind:
- Nebunule, țara noastră este Moldova! România nu mai există! Ai uitat că a fost asimilată în experimentele Uniunii Europene?
        Gata, chiar sunt disperat! Am nimerit iar la capătul greşit al tunelului...
        Undeva, o lupoaică urlă sinistru precum o cățea sugrumată de lanțul cu stele țintuite în jurul grumazului ros de vreme, jelind după o nouă speranță care nu va mai fi uitată...

26.11.2017

NOTĂ: Acest text poate fi redistribuit doar de pe: mondomistere.blogspot.com și poezie.ro




20 noiembrie 2017

Empatiile şi lacătele extrasenzoriale

Empatiile şi lacătele extrasenzoriale
Emilian Oniciuc

         În „dex”, empatia are şapte definiții sau mai bine zis şapte definiri care se completează şi argumentează reciproc.
Este un domeniu care mi-a stârnit în mod deosebit interesul şi căutând să îl aprofundez prin propriile întrebări şi răspunsuri asociate propriului meu mediu social, familial, profesional sau prin ascultarea, chiar asistarea la experiențele de viață ale altor persoane am ajuns la anumite concluzii pe care voi încerca să le prezint în acest articol.
        Din punctul meu de vedere empatiile sunt de fapt lacătele energiilor spirituale care se deschid sau rămân închise asimilării trăirilor celor de lângă noi, sunt lacăte care ar trebui să le autocontrolăm pentru a reuşi să ne păstrăm echilibrul emoțional şi în general să ne înconjurăm de energiile pozitive, tocmai pentru a putea dărui şi celorlalți din jurul nostru empatii benefice.
        Ne naştem cu un bagaj emițional moştenit prin structura noastră A.D.N. iar în acelaşi timp primim şi anumite calități noi de obicei încă de pe timpul dezvoltării noastre în recipientul mirific şi matern sau uneori pe parcursul dezăvârşirii noastre umane care ne diferențiază de ceilalți făcându-ne unici prin darurile energetice de care uneori suntem conştienți dar de cele mai multe ori trăim cu ele în ignoranță până când propriul nivel de înălțare spirituală se declanşează instantaneu, fără un motiv anume, larva spirituală transformându-se firesc în fluture sau ne avertizează de transformare prin secvențe de déjà vu, prin înțelegerea neînțelesurilor aparente, sau prin şocurile fizice sau psihologice de care toți avem parte în parcursul fulgerător al vieții noastre, şocuri de care şi în acest caz, putem să le conştientizăm sau să le ducem cu noi ascunse undeva, într-o cămară ferecată a subconştientului...
        Oamenii sunt recipientele organice cele mai evoluate de pe Pământ care poartă cele mai complexe forme energetice. Toți oamenii suntem în acelaşi timp atât receptori de energii cât şi transmițători de energii. Unii dintre noi primim încă de la naştere capacitatea de a fi mai mult receptori de energii sau alții mai mult transmițători de energii. Acest ,, mai mult", este darul pe care soarta îl hărăzeşte să fie purtat de alesul ei până la înălțarea spirituală definitivă, prin atenție, o formă energetică spirituală care se numeşte memoria colectivă generală, acea memorie care duce spre neuitare, de exemplu un artist, un inventator un mare lider sau un binefăcător...
        Omenirea din propriile energii a creat energia benefică supremă care este Dumnezeu, Alah, Buda sau de ce nu, Zamolxis... Ştiu că mulți vor spune că de fapt Dumnezeu a creat omenirea! Este dacă doriți veşnica dilemă: ce a fost mai întâi? Oul sau găina? Personal mi-ar place să cred că Dumnezeu este esența rezultată din toate energiile benefice.
        Ştiința, care după părerea mea este luciferică şi este născută din muşcătura adamică de măr, ceea ce a făcut-o pe Eva să se ruşineze şi să se întrebe de ce nu are şi ea şarpele lui Adam între picioare dar şi pe Adam să se întrebe ruşinat de ce el are şi Eva nu, i-a făcut pe cei doi în cele din urmă să îşi acopere întrebările cu frunze din grădina Raiului până să descopere răspunsurile care sunt de fapt primele descoperiri ştiințifice care au dus la perpetuarea speciei noastre, la desăvârşirea noastră spirituală deoarece nu-i aşa că după explicația biblică fiecare dintre noi ducem în structura noastră umană o fărâmă din Adam şi Eva... Dintre toate variantele: cea ştiințifică, cea religioasă sau cea ufo-logică, vă spun sincer că nu pot accepta să cred că ne tragem din maimuțe... Nu accept nici varianta întâmplătoare a apariției vieții pe Terra... Sistemul nostru solar este singurul din galaxie, conform cercetătorilor, care este foarte exact şi echilibrat iar fiecare planetă, sateliți naturali ai planetelor şi orice obiect cosmic au rol bine determinat în protejarea vieții pe Terra. Ştiați că imensa planetă Jupiter este amplasată exact unde trebuie şi orbitează perfect astfel încât este un real scut în calea cometelor şi a altor obiecte cosmice imense care au fost oprite din traiectoria lor spre Pământ, protejându-l?
        Tot în urma recentelor descoperiri în sistemele solare, vecine sistemului nostru solar este un haos desăvârşit... Planete care nu vor să stea locului şi se ciocnesc rezultând asteroizi care se lovesc acumulând material pentru formarea unei alte planete care ce să vezi, se distruge din cauza unui alt bolovan... Asta mă duce cu gândul iar la Biblie în care se arată că şi pe la noi a fost acest haos... Cine a scris Biblia, nu avea rezultatele oferite de sonde spațiale sau telescoape terestre puternice, sau telescoape care orbitează în spațiul cosmic...
        La un moment dat energiile cosmice în preajma vieții stau într-un echibru perfect tocmai pentru a proteja ceva ce a ieşit cu greu din haos.
        Oamenii sunt rezultatul acestor energii în echilibru iar dacă datorită ştiinței sau neştiinței îl perturbăm nu facem decât să ne autodistrugem.
        Aşa cum la nivel cosmic obiectele interacționează între ele cu ajutorul energiilor, noi ştim că una dintre ele fiind atracția gravitațională, tot astfel la nivel molecular există energii care grupează moleculele de alte molecule grupate în aceeaşi specie. Tot asfel oamenii interacționează între ei dar dincolo de orice interacțiune socială şi economică, interacțiunea umană este puternic legată de cea spirituală.
        Interacțiunea spirituală este realizată prin întrunirile de la concertele muzicale, cenacluri literare, nunți, botezuri, la slujba de la biserică, înmormântări şi alte activități la care omul se duce fără a fi obligat să o facă, empatizând cu toate aceste evenimente, empatizând cu ceilalți oameni implicați direct sau indirect în acțiunile prezentate mai sus. Se deschid astfel lacătele extrasenzoriale care sunt empatiile. Inconştienți, deschizând aceste lacăte ne încărcăm emoțional cu sentimente străine de propriul nostru univers, cu energiile benefice sau malefice după tipul de lacăt deschis... Aşa cum am amintit şi ținem minte acest lucru, fiind oameni obişnuiți fiecare dintre noi suntem şi transmițători involuntari, deşi alții sunt chiar conştienți de această stare... Ajunşi în propriul nostru sistem solar al nivelului nostru spiritual în care gravităm legați de mediul familial sau cel profesional, transmitem aceste stări încărcând cu energiile psihologico-spirituale pe cei de lângă noi. Totuşi de multe ori cei care conştientizează forța acestor energii, îşi închid lacătele empatice. Sunt persoane care îsi închid aceste lacăte în mod inconştient şi spunem noi că din instinct de conservare. Aceşti oameni sunt după părerea mea, acei oameni care au ,,acel mai mult", controlând acel dar de a fi receptori de energii... Oamenii care prin activitatea lor reuşesc să transmită empatii ce sunt asimilate de foarte mulți receptori, care reuşesc să deschidă lacătele empatice şi ruginite chiar inclusiv ale receptorilor hărăziți cu acest har, sunt transmițătorii veritabili situați la un nivel energetic, spiritual foarte înalt. De exemplu: scriitorii care au influiențat prin scrierile lor viața spirituală, socială şi morală, cântăreții, compozitorii, artiştii în general care au rămas şi vor rămâne în memoria colectivă a umanității dar şi anumiți lideri sau conducători de state care au influiențat istoria reală şi nu istoria utopică bazată pe umplerea unor goluri de mărturii scrise sau alte dovezi, dând naştere legendelor...
        Empatiile sunt după părerea mea acele energii benefice sau malefice, transmise prin unde cerebrale care antrenează o dată cu ele şi alte energii, unele perceptibile de senzorii biologici umani cum ar fi: auzul, văzul, mirosul, simțul tactil mai ales atunci când consolăm sau împărtăşim bucuriile la care asistăm prin simple strângeri de mână, îmbrățişări, etc. ... Mai sunt şi energiile pe care nu le putem explica dar le simțim involuntar cum ar fi: fiorii de nelinişte, de ce nu chiar acei fluturi din interiorul ființei noastre, pomenit și de poeți în mod special de poete, mai receptive se pare la aceşti pseudo senzori... şi am ajuns se pare la acei senzori cu care ne naştem dar care nu îi folosim, iar în timp se atrofiază definifiv până la dispariția lor. Sunt acele daruri pe care le primim dar care numai cei cu un A.D.N. puternic şi predominant reuşesc să fie receptivi şi transmițători de energii senzoriale şi extrasenzoriale...
        Empatiile sunt lacăte care țin sau care dau frâu liber atât energiilor pozitive cât şi celor negative! De exemplu la o înmormântare, prin exprimarea condoleanțelor noastre, încărcați fiind empatic cu energie pozitivă, reuşim să transmitem rudelor o stare de bine şi de uşurare dar încărcați fiind cu energie negativă, folosind acelaşi ton şi aceleaşi gesturi ca şi în cazul încărcăturii pozitive, nu vom reuşi de cât să adâncim golul pierderii şi deznădejdea care vor aduce suspine repetatate şi lacrimi şiroaie pe obrajii celui îndurerat şi poți spune chiar şi adio la prăjiturica şi păhărelul de rachiu care conform obiceiului se dă de sufletul celui plecat sau înălțat spre alte sfere de conştiință...
        Un alt exemplu îl poate constitui şi lectura unui text de proză sau de poezie când în acel moment avem o încărcătură emoțională negativă, acea stare care l-ar critica până şi pe genialul transmițător: Mihai Eminescu şi să exclamăm în gând:
- Cum am putut să citesc o asemenea porcărie...!? Cum poate unii care au citit până acum ce am scris ar putea să exclame la fel... După un timp când energiile negative se duc iar furtuna undelor malefice va lăsa locul unei brize benefice de energii pozitive, lecturând aceeaşi proză, lecturând aceeaşi poezie să ne trezim involuntar legănați de valurile rândurilor care se derulează sub privirile încântate de frumusețe spirituală...!
        Ar mai fi un exemplu care se petrece chiar acum când scriu aceste rânduri şi frumoasa mea soție mă face atent:
- Uită-te să vezi ce este la televizor! Complet adâncit în gândurile redactării acestui material, ridic privirea, nemulțumit că sunt deranjat şi văd pe sticla televizorului la postul RTV un numerolog care face predicții meteo pentru această iarnă şi dau glas noilor gânduri care îmi invadează instantaneu neuronii:
- Ce treabă are numerologia cu predicțiile meteo!? Asta, numerologul cu mustață albă căruia nu îi dau aici numele, este un transmițător talentat şi desigur că are receptorii săi fideli dar nu este un transmițător veritabil! Apoi, brusc zâmbesc şi mă întreb în gând, retoric dacă am dreptate? Dacă brusc invadat de energii negative am deschis lacătul unei empatii sau antipatii nedrepte, receptând de fapt indirect starea de nelinşte transmisă de soția mea... Conştientizez acest aspect şi închid acest lacăt empatic pentru a putea continua scrierea prezentului articol...
        Empatiile se deschid şi lasă loc să intre în viața noastră şi fenomenelor extrasenzoriale. Aceste fenomene nu trebuie tratate cu scepticism deoarece paranormalul deşi este o pseudo-ştiință a început să aducă diverse demonstrații care nu ar trebui neglijate... Până la urmă ştim desigur că noi suntem receptivi cu ajutorul senzorilor de bază pe care îi conştientizăm cum ar fi: simțul tactil, gustul, mirosul, văzul şi auzul dar chiar şi aşa, aceste simțuri care le rodăm zi de zi şi le procesăm inconştient dar firesc în viața noastră, totuşi sunt folosite la o capacitate redusă datorită tocmai necesității minimale de a le folosi la maxim în mediul în care coabităm. Prea puțini dintre oameni pot recunoaşte că văd precum un lup sau o felină pe timp de noapte, că simt precum şerpii frecvențele telurice, simțul mirosului fiind și el foarte dezvoltat atât la erbivore cât şi la carnivore, etc. ...
        Se spune că o pisică ar vedea chiar şi formele energetice ale spiritelor care bântuie aiurea sau nu prin casele noastre... Se mai spune că pisicile chiar ne protejează de spirite malefice...
        Parerea mea este că suntem deschişi sau nu suntem deschişi acestor simțuri extrasenzoriale dar în cazul energiilor malefice dacă lăsăm lacătele empatice să ruginească închise şi nu le dăm importanță, aceste energii nu au cum să ne afecteze iar blestemele, deochiul, vrăjitoriile şi alte năzbâti lovite din paranormal sau din pură excrocherie nu au cum să-şi atingă scopul fie el voluntar sau involuntar pornit dintr-un transmițător obişnuit sau unul puternic şi veritabil...!
        M-am apropiat de finalul acestui material şi simt o mulțumire şi linişte sufletească deşi doamna mea dragă pare neliniştită pentru că iar nu i-am acordat suficientă atenție, reapucându-mă de îndeletnicirea scrisului, îndeletnicire pe care ea o consideră o pierdere de timp...
Ridic din nou privirea iar la postul de televiziune RTV, numerologul este dat în reluare şi îl ascult atent şi echilibrat emoțional, cred eu, aflând cu îngrijorare ce cumplită iarnă se va abate asupra noastră... Numerologul ăsta pare veritabil şi îi zic iubitei mele neveste:
- Draga mea, luni o să mai cumpărăm nişte lemne...



Emilian Oniciuc-04.11.2017

NOTĂ: Acest text poate fi redistribuit doar de pe: mondomistere.blogspot.com  și  poezie.ro