Să ne amintim...

 1 iunie- remember

   Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie.

Să ne amintim:

1685 - A fost încheiat Tratatul de “alianţă veşnică” între Ţara Românească şi Transilvania

1829 - A apărut, la Iaşi, "Albina Românească", prima gazetă în limba română din Moldova, al cărei proprietar era Gheorghe Asachi.
1838 - S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer, scriitor, membru de onoare al Academiei Române. În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc. (decedat 13 iunie 1909)
1878 - Au început lucrările Congresului de pace de la Berlin, care a recunoscut independenţa de stat a României, ca şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, sudul Basarabiei fiind înstrăinat din nou Rusiei.
1920 - Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Vatican, la nivel de legaţie
1926 - S-a născut Marylin Monroe, actriţă americană.  (decedată 1962)
1980 - Postul de televiziune american "Cable News Network" (CNN) a efectuat prima transmisie

                                                                                                                                                                                                                                    mondomistere-2015

Pogorarea Sfantului Duh

Pogorarea Sfantului Duh 

   Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile rememoreaza si actualizeaza in fiecare an trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh peste Apostolii Mantuitorului adunati in Ierusalim. Pogorarea Sfantului Duh alaturi de sarbatoarea Pastilor si de ziua Duminicii, acest praznic imparatesc este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine. In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei. Pogorarea Sfantului Duh marcheaza intemeierea Bisericii prin trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh in lume ca sa imputerniceasca pe Sf. Apostoli sa vesteasca Evanghelia. Biserica devine o realitate vazuta prin pogorarea Duhului Sfant, iar a fi crestin inseamna a avea pe Duhul Sfant.

Sursa: www.crestinortodox.ro

Rusalii

Rusalii

   Duminica Rusaliilor sau Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, mai este numită și Duminica Cincizecimii, pentru că a avut loc la cincizeci de zile de la Învierea lui Hristos.
   Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Obiceiuri religioase 

   După terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioșii în câmp pentru a sfinți apa folosită la stropitul semănăturilor, iar oamenii împodobesc mormintele cu flori și frunze verzi. Rudele celor decedați dau de pomană în cimitire.

Mituri populare 

   Rusaliile sunt cunoscute sub nume diferite: iele, zâne, soimane, milostive, doamne, impărătesele-văzduhului, ursoaice, etc. Se spune că Rusaliile aduceau tot felul de boli oamenilor şi că umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde au jucat, rămân arse şi neroditoare...
   Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea ielelor. La sate în special, se păstrează tradiția ca în această zi să se ducă la biserică spre sfințire crengi de tei și de nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli. Crenguțele se agață apoi la streașina caselor sau la icoane. Se spune că acestea te vor apăra de cele rele.
   Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinii. Preoții și sătenii ies pe câmp în a ziua a doua de Rusalii pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.

Tradiții 

   Jocul Călușarilor, dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele. Dansul Călușarilor este cunoscut ca fiind singurul leac pentru vindecarea unui suflet care a privit dansul ielelor, iar acestea i-au luat mințile.
   Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeități dacice.

                                                                   Mondomistere 2015

Sursa materialului:  www.fanatik.ro      http://ro.wikipedia.org/   ,  http://www.gandul.info/  

Originea monedei naționale

Originea monedei naționale
(Scurt istoric al leului românesc)

   Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.

Löwenthaler olandez (Taler-leu) emis în 1660

    În secolul al XVII-lea, în statele românești se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau gravat pe ei un leu rampant.
   În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în Moldova, acesta emițând groși de argint.
   Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.
   Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
   Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari”),
   Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”, sau „romanat” (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.
   La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867.
   În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.
   La 3 martie 1870, se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble”, care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.
 

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.
   La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
   Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5, 10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles.
   În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.Bancnote 50 bani, 25 bani, 10 bani, Ferdinand 1917
 

 dimensiunile 27,5 x 38 mm

 Bancnota de 10 bani a intrat în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) drept cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă în 1917, are ștampila Ministerului de Finanțe al României și are dimensiunile 27,5 x 38 mm.
   După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble rusești) din teritoriile nou dobândite precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană. Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial.
   Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.
   În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar.
   În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire de denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalități de schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parități variau între 20 și 400 de lei vechi pentru 1 leu nou. Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.
   

   Toate aceste bancnote au cunoscut două tipuri: cu serie și număr de culoare albastră (tipărite în România) și cu serie și număr de culoare roșie (tipărite în Cehoslovacia).În 1966 se emit monede și bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea rămânând în circulație până după Revoluția română din 1989.
   În timpul regimului comunist, s-a renunțat la standardul aurului după ce au fost necesare ajustări drastice pentru a preveni inflația în urma denominărilor. După această decizie, leul și-a pierdut paritatea de schimb cu monedele străine și între 1970 și 1989, rata de schimb a fost stabilită de conducere prin măsuri legislative. Rata de schimb era utilizată de regim pentru a calcula valoarea comerțului către alte state. În România nu se putea găsi valută și nici nu putea fi vândută persoanelor private. Posesia sau vânzarea de valută era o faptă penală care putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. Comerțul extern era considerat parte a altui circuit economic decât cel intern și i se acorda o importanță sporită.
   Au apărut, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) și 10.000 lei (1994).Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 și a doua din 1992.Bancnotele de 1.000 lei și 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără stemă) și a doua din 1993 (cu stemă).
   Bancnotele de 10.000 lei și 500.000 lei au avut două emisiuni, prima fiind semnată de Emil Iota Ghizari, guvernator interimar al BNR în perioada în care Mugur Isărescu era prim-ministru al României. După revenirea în fruntea BNR a lui Mugur Isărescu, acesta a emis două noi tipuri de bancnote de 10.000 lei și 500.000 lei, identice cu primele, dar cu semnătura sa.

Este de remarcat faptul că bancnota de 1.000.000 de lei a intrat în Cartea Recordurilor - fiind bancnota de plastic cu cea mai mare valoare nominală din lume.
   La finalul acestui articol, amintim elementele de siguranță ale bancnotei românești care sunt: banda iridiscentă, firul de siguranță, filigranul, fereastra transparentă, imprimarea în relief, microperforațiile (de la 50 de lei în sus).


Mai multe informații detaliate le găsiți la sursa acestui material: ro.wikipedia.org
   

Momentul care a marcat profund istoria României

Momentul care a marcat profund istoria României

   Astăzi se împlinesc 415 ani de la un moment care a marcat profund istoria României. Pe 27 mai 1600, Mihai Viteazul unea Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.
   A reuşit astfel ceea ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci, unirea celor trei principate romane, devenind în acest fel un simbol al luptei pentru independenţă şi unitate.
   I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul să înfrunte forţa uriaşă a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar şi toate celelalte naţiuni vremelnic potrivnice din jurul României: ungurii, polonezii, tătarii şi ruşii.
   Alungat, dar reîntors vitejeşte un an mai târziu, Mihai Viteazul a fost victima unui omor premeditat, în dimineaţa zilei de 9 august 1601, pe câmpia Turzii. „Si căzu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru că nu ştiuse nici se împrileji sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc...
   Pentru multa vreme i s-a mai spus si Mihai Patrascu, fiul voievodului Patrascu cel Bun (si, implicit, frate al domnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, in mod eronat, o filiatie nobila care sa ii legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti si, apoi, al Ardealului si Tarii Moldovei. Izvoarele istorice sustin insa falsitatea unei asemenea teorii. Cert este ca Mihai s-a nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patrascu cel Bun. Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte, acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, "o vaduva frumoasa si bogata din zona Ialomitei", o femeie de neam grec din impresionanta familie a Cantacuzinilor.
 

„In tara mea as fi putut sa raman linistit si sigur, fara nici o teama, daca nu m-ar fi chemat credinta mea fata de crestinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei” - Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 catre imparatul Rudolf al II-lea.

Sursa materialului: Descoperă.ro