Misterele lui Bachus...
Istoria omenirii este totodată o istorie a consumului de băuturi alcoolice. Oamenii de ştiinţă au concluzionat că alcoolul este prezent în viaţa oamenilor încă din preistorie, cele mai vechi dovezi arheologice ce atestă consumul de băuturi alcoolice datând de acum 9.000 de ani. Astăzi, alcoolul este consumat în majoritatea ţărilor din lume, iar berea este cea de-a treia băutură ca popularitate pe Terra, după apă şi ceai.
Unii cercetători afirmă chiar că alcoolul a stat la baza civilizaţiei umane, jucând un rol cheie în dezvoltarea acesteia. Mai exact, antropologii cred că descoperirea berii a fost un pas decisiv care i-a convins pe oameni acum 10.000 ani să renunţe la viaţa de vânători-culegători şi să adopte agricultura, decizie care a făcut posibil progresul realizat de umanitate în ultimele milenii.
.jpg)
Cu toate acestea, alcoolul este demonizat în numeroase culturi. Numeroase religii descurajează sau chiar interzic în totalitate consumul de alcool, cea mai cunoscută dintre acestea fiind religia musulmană. Astăzi, pe teritoriul anumitor state cu populaţie predominant musulmană, precum Afganistan, Bangladesh, Brunei, Iran, Kuweit, Libia, Arabia Saudită, Sudan, şi Yemen, producerea, vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise tuturor persoanelor, indiferent de religie. Legenda spune că prinţul care a creştinat Rusia, Vladimir I al Kievului, a luat în calcul mai multe religii şi a decis să respingă Islamul deoarece acesta interzicea consumul de alcool. „Băutura este bucuria întregului ţinut al Rusiei kievene. Nu putem există fără această plăcere”, ar fi spus Vladimir, conform cărţii „A History of Russia Volume I: To 1917”.
Chiar şi în ţările în care consumul de alcool este permis, autorităţile au atribuit acestei substanţe psihoactive numeroase caracteristici negative, dintre care cea mai cunoscută este aceea că alcoolul provoacă violenţă şi comportamente antisociale. Această teorie este populară mai ales în Marea Britanie, unde fenomenul „binge drinking” (consumul excesiv de alcool) face ca în serile de vineri şi sâmbătă centrele oraşelor importante să devină locuri de evitat.
De curând, însă, tot mai mulţi specialişti au început să afirme că acest fenomen nu se datorează consumului de alcool. „Problema este că noi, britanicii, credem că alcoolul are puteri magice: că ne face să renunţăm la inhibiţii şi să devenim agresivi, promiscui, turbulenţi şi chiar violenţi. Dar ne înşelăm. În doze mari, alcoolul afectează timpul de reacţie, controlul muşchilor, coordonarea, memoria pe termen scurt, câmpul vizual, abilităţile cognitive şi capacitatea de a vorbi clar. Dar nu ne face să încălcăm selectiv regulile sociale”, explică antropologul Kate Fox.
Primele dovezi care sugerează că acest comportament antisocial nu se datorează consumului de alcool în sine au venit de la doi cercetători de la universitatea UCLA din California, Craig MacAndrew şi Robert Edgerton. Cei doi au pornit de la presupunerea că, dacă alcoolul s-ar face, într-adevăr, vinovat de comportamentul oamenilor la beţie, atunci nu ar trebui ca acesta să varieze prea mult de la o cultură la alta. De aceea, cei doi cercetători au decis să analizeze reacţia oamenilor din diferite culturi atunci când consumă băuturi alcoolice, iar spre surprinderea lor au descoperit diferenţe uriaşe.În anumite societăţi, alcoolul îi făcea pe oameni pasivi, iar în altele deveneau agresivi. În mod interesant, dacă într-o societate aşteptarea culturală era că alcoolul îi dezinhibă pe oameni, atunci aceştia într-adevăr deveneau zgomotoşi şi extrovertiţi după ce beau. În schimb, dacă în societate era răspândită credinţa că alcoolul îi face pe oameni tăcuţi şi deprimaţi, atunci acesta era efectul întâlnit în rândul consumatorilor de băuturi alcoolice. Cei doi cercetători au documentat modul în care reacţionează oamenii din numeroase culturi în urma consumului de alcool în cartea „Drunken Comportment: A Social Explanation”, publicată în 1970.
În cartea celor doi se arată că indienii Urubu din Brazilia vânau cu ferocitate membrii altor triburi atunci când erau treji, însă sub influenţa alcoolului cântau şi dansau cu inamicii lor. Reprezentanţii tribului Aritama din nordul Columbiei deveneau ursuzi şi tăcuţi în urma consumului de alcool, cercetătorii detaliind că „toate conversaţiile încetează, aşternându-se melancolia şi tristeţea”.
Concluzia cercetătorilor a fost că modul în care oamenii se comportă atunci când beau alcool nu este provocat „de asaltul toxic al alcoolului asupra capacităţii de judecată morală a oamenilor”, ci de modul în care societatea lor reacţionează la beţie. Cartea se încheie cu următoarea frază: „Deoarece societăţile, la fel ca indivizii, primesc tipul de comportament de beţie pe care îl permit, ele merită ceea ce primesc”.
În urma publicării acestei cărţi, numeroşi alţi sociologi şi antropologi au hotărât să studieze diferite triburi şi culturi din jurul lumii. Oamenii de ştiinţă care au studiat tribul bolivian Camba au descoperit că membrii acestuia consumă în mod regulat cantităţi uriaşe de alcool aflat aproape în stare pură, de multe ori ajungând să cadă din picioare. Deşi aceştia consumau cantităţi excesive de alcool, ei nu manifestau comportamente antisociale sau violente. Alţi cercetători au efectuat cercetări în Cuba, unde comportamentul standard este ca oamenii să consume cantităţi mari de alcool, dar totodată să continue să dialogheze coerent cu partenerii de băut. Cercetătorii au petrecut mult timp în barurile din Cuba şi au descoperit că se întâmpla foarte rar ca oamenii să vorbească neclar, în ciuda faptului că erau foarte beţi. Per total, studiile indicau că violenţa şi comportamentul antisocial asociate consumului de alcool în Marea Britanie nu erau întâlnite în alte locuri de pe Terra.Oamenii de ştiinţă au observat că inclusiv în cultura occidentală comportamentul asociat consumului de alcool varia în mod considerabil. O cercetare a analizat ce s-a întâmplat atunci când turişti din nordul Europei au ieşit să bea într-un oraş din sudul Europei. La una din mesele restaurantului, un turist din Scandinavia consuma o sticlă de vin. La o masă alăturată, un spaniol sau un italian consuma o sticlă de vin identică. În majoritatea cazurilor, experţii au observat o diferenţă bizară: vizitatorii din nord arătau simptomele clasice de beţie, pe când localnicii păreau neafectaţi. Oamenii de ştiinţă au încercat să reproducă aceste observaţii în laborator. În anii ‘70, psihologii de la Washington State University au reuşit să atragă studenţi de sex masculin pentru a participa o serie de experimente care includeau alcool gratis. La sosirea într-o cameră din subsolul departamentului în care cercetătorii imitau un bar, cercetătorii le-au oferit participanţilor fie o băutură despre care li se spunea că e vodka tonic, fie doar apă tonică. Studenţii nu ştiau, însă, că jumătate dintre cei care credeau că beau vodcă primiseră de fapt doar apă tonică, iar jumătate dintre cei ce credeau că au apă primiseră alcool.
Concentraţiile şi cantităţile de alcool erau la limita pragului de detecţie, astfel că nici cei mai experimentaţi băutori nu ar fi putut să-şi dea seama că au fost păcăliţi. Cercetătorii i-au supus pe studenţi unor teste pentru a măsura cât de beţi se simt şi pentru a le observa comportamentul. Subiecţii care au băut apă tonică crezând că este alcool prezentau majoritatea simptomelor „clasice” ale îmbătatului, pe când cei ce băuseră alcool crezând că este apă nu prezentau aceste simptome. Rezultate similare au fost obţinute în testele de agresivitate şi excitare sexuală. Dovezile erau copleşitoare: modul în care se comportă oamenii atunci când sunt beţi depinde în foarte mare parte de modul în care societatea se aşteaptă ca ei să se comporte. Este un fenomen cultural mai degrabă decât unul chimic.
Antropologul Kate Fox de la Social Issues Research Centre (SIRC) afirmă că există variaţii culturale uriaşe în ceea ce priveşte comportamentul oamenilor când beau alcool. „Există anumite societăţi, precum SUA, Marea Britanie, Australia şi părţi ale Scandinaviei, pe care antropologii le numesc culturi ambivalente în ceea ce priveşte consumul de alcool, în care băutul este asociat dezinhibării, agresiunii, promiscuităţii, violenţei şi comportamentului antisocial. În alte societăţi, precum cele latine şi mediteraneene, consumul de alcool nu este asociat acestor comportamente nedorite, iar în aceste culturi alcoolul este un element neutru din punct de vedere moral, făcând parte din viaţa de zi cu zi, la fel ca ceaiul sau cafeaua. Acestea poartă numele de culturi integrate în ceea ce priveşte consumul de alcool”, explică Fox.
Cercetătoarea afirmă că această variaţie nu poate fi atribuită unui nivel diferit al consumului, căci în majoritatea culturilor integrate consumul pe persoană este mai mare decât în culturile ambivalente. Variaţia se datorează în mod evident unor credinţe şi aşteptări diferite despre efectele alcoolului, precum şi unor reguli sociale diferite în ceea ce priveşte comportamentul la beţie.Studiile confirmă acest lucru: atunci când oamenii cred că beau alcool, ei se comportă conform credinţelor culturale referitoare la efectele comportamentale ale alcoolului. Britanicii şi alte culturi ambivalente cred că alcoolul te dezinhibă şi că te face agresiv sau iubitor, astfel că atunci când britanicii primesc în experimente băuturi placebo, despre care li se spune că au alcool, ei îşi uită inhibiţiile. Devin mai vorbăreţi, mai predispuşi la flirt şi chiar mai agresivi. În mod interesant, persoanele care cred cel mai puternic că alcoolul provoacă agresiune sunt totodată persoanele cele mai predispuse să devină agresive atunci când cred că au consumat alcool.
Aşadar, credinţele noastre despre efectele alcoolului se vor regăsi în reacţiile noastre. Dacă tu crezi cu fermitate că alcoolul te va face agresiv, atunci exact asta se va întâmpla. Poţi să te îmbeţi şi cu băuturi placebo, fără alcool.
De asemenea, aceste credinţe eronate ne oferă scuza perfectă pentru comportamente antisociale. Dacă alcoolul „cauzează” comportamente nedorite, nu eşti responsabil pentru comportamentul tău antisocial. Poţi da vina pe alcool: „vorbea băutura din mine”, „nu eram eu însumi” şi aşa mai departe.
La auzul ideii că s-ar putea să existe altă membrană în dimensiunea 11, Lisa Randall a schimbat perspectiva asupra problemei gravitației și a găsit o altă soluție: gravitația nu se scurgea din universul nostru spre alte dimensiuni, ci invers, din alte dimensiuni în universul nostru. Și astfel s-a ajuns la o noțiune mult timp ocolită de comunitatea științifică: universurile paralele. Într-o clipă cercetătorii au fost cuprinși de frenezia “universurilor paralele” existente în a 11-a dimensiune, care păreau să rezolve probleme vechi de secole. Iată cum arată aceste universuri paralele: fizicienii spun că ele variază în forme (de la binecunoscuta doughnut – gogoașa cu gaură la mijloc, până la „coli de hârtie”), dimensiuni și caracteristici.Cercetătorii au ajuns iarăși la încercarea de a explica singularitatea ce a precedat Big Bangul, de data aceasta cu ajutorul teoriei M. În anul 2001 aceasta a suferit o transformare din partea lui Burt Ovrut. Deși până atunci se credea că a 11-a dimensiune este un loc pașnic în care universurile-membrană plutesc liniștit, Burt Ovrut spune că de fapt „Universurile se mișcă prin dimensiunea 11 ca niște valuri imense puternice.” (…) Astronomul Neil Turok: consecința întâlnirii a două universuri paralele este un Big Bang. Universul nostru are însă în unele locuri concentrări de materie: stele, galaxii, quasari și alte aglomerări. Acestea se explică tot prin universurile paralele. Neil Turok afirmă că acestea se mișcă precum valurile și, tot ca valurile, suprafața lor nu este plană, ci se unduiește. Astfel, când universurile paralele se lovesc, ele nu se lovesc uniform pe toată suprafața și concomitent, ci în puncte diferite și la momente diferite în timp. Așa se explică nașterea universului în forma pe care o cunoaștem noi, cu ajutorul teoriei M. 
Cea mai recentă noțiune introdusă de cercetători este cea a universului multiplu – în engleză: „multiverse” (“multivers”). Acesta „ar putea conține un număr infinit de universuri, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Probabil că în fiecare moment au loc Big Banguri. Universul nostru coexistă cu alte membrane, alte universuri care sunt de asemenea în expansiune. S-ar putea ca universul nostru să nu fie decât un balon plutind într-un ocean de alte baloane.” (cf. Michio Kaku).
.jpg)
.jpg)
